asculţi strigătul după apă al celulelor,
contracţia lor simultană,
inversarea de sarcină a membranei depolarizate rapid –
prin pereţii ei, potasiul eliminat,
sodiul năvălind în interior,
muşchii din pereţii vaselor strângându-se încet şi
tu zâmbind, în pofida cefaleei,
sub vulturii rotitori ai amurgului.
sângerii, norii: sunt viaţa netrăită alergând înainte,
alunecând în genunchi
peste cârduri de raţe sălbatice.
simţi apăsarea pe talpă a pietrelor –
un şarpe de apă te duce între coloşii tăcuţi:
aici se întâlnesc, fără ştirea lor, sufletele.
strigătul lor netulburat urcă la cer,
ca o mână pe frunte ştergând sudoarea.
aici, zâmbetul tău e o flacără topind carnea,
un zid prin care circulă torţe
în întunericul roşu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu