început de toamnă

în faţa bisericii
e o boltă cu viţă de vie.
când ies şi când intru
iau câţiva struguri:
au gustul tăcerii tale
şi-al toamnei care m-a izbit azi
cu aeru-i înăsprit
şi rugina lunecând în priviri –
nimic nu mai e din ce-a fost.

şi noi vorbim
despre penajul rândunelelor
ascuţit în răcoarea serii
şi despre străzile
pe care vom rătăci în călătorie –
ne vor reţine cu pulberea lor fină
şi-n strane vor duce
mirarea unui mal plutitor
la răscruce de ape.