aud râul pe-aproape şi pietre
căzând de pe stânci.
caprele negre-au fugit, un păianjen
pluteşte – pe un fir preasubţire –
spre veveriţa rămasă cu o alună în gură.
cu glas tare-am vorbit, să se-audă
până departe. i-am povestit
preumblarea mea, fir-a-păr, ursului –
să nu dau faţă-n faţă cu el.
florile mici, aprins colorate –
pesemne a-ngenuncheat pe ele
un înger –, aşteaptă-nserarea,
să-mi atragă în sânge spuma rece
a apei. voi curge spre tine
şi-o bătaie de inimă va-ntoarce
gândul spre cabana din lemn,
unde-am lăsat pe poliţe mici
suveniruri, celor ce-n mijlocul nopţii
îşi dibuie locul de-odihnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu