luni, 10 septembrie 2012

poem




un buchet de irişi 
pentru ochii tăi
fără să clipesc am luat,
din colţul în care oameni
apar şi dispar,
ca un semnal intermitent
către un corp ceresc nemişcat,
oprit deasupra ta
la capătul nopţii.

2 comentarii:

stefan dumitru spunea...

Mi-ati urat spor la scris...
Multumesc.
Mazgalesc si eu pe un blog -
ca sa-mi tin mintea treaza -
dar poezie scriu foarte rar.
Aici este vorba de un anume duh
al inspiratiei, care, din pacate,
pe mine ma viziteaza tot mai rar.
Dar nu ma plang, bine ca trece
si atunci!
Va urez sa fiti vizitat cat mai des de acest duh!
O zi buna!

Florin Caragiu spunea...

Multumesc, asemenea va doresc. Sa auzim de bine. Zile binecuvantate!