de timpul tău ca de un cablu
te ţii, pe versantul cuvintelor –
se năpusteşte în subsolul paginii
viaţa. dispari în acest aliaj de zile şi nopţi,
din care ies pe bandă rulantă
tăioase priviri. poate ei, dispăruţii, văzând,
să-ţi bată pe umeri şi praful să-l lase
uşor, încălţărilor. temătorii localnici
ai clipei vor ascunde-n surâsuri
sângele cu pereţi falşi. şi totuşi, e vreme
de a întâmpina nisipul mişcător al feţei.
pe scripetele unei voci coboară peste râu ceaţa.
de la a cunoaşte la a nu cunoaşte un om
e doar un pas: ci te-ncumeţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu