COMUNICAT DE PRESĂ
SINAPSA - Festival Internaţional de Artă Creştină Românească
11 – 14 iulie 2013
Asociaţia
Social-Culturală Suflet Transilvan, în parteneriat cu Primăria Comunei Teliu,
Protopopiatul Ortodox Săcele, Asociaţia Sinapsa XXI şi Parohia Teliu-Vale, cu
binecuvântarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza – Mitropolitul Ardealului, va organiza
în perioada 11-14 iulie 2013 Festivalul
Internaţional de Artă Creştină Românească SINAPSA.
Festivalul
vizează activarea legăturilor istorice dintre românii din ţară şi comunităţile
româneşti istorice din Basarabia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria şi
Ucraina, prin cunoaşterea valorilor comune de istorie, limbă, credinţă,
tradiţii, folclor. Scopul proiectului este organizarea unui Festival de artă
creştină românească, la care vor participa reprezentanţi din comunităţile
istorice româneşti enumerate, dar şi invitaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai
vieţii culturale din România, reprezentanţi ai administraţiei locale şi de
stat, reprezentanţi ai mass-media, precum şi un mare număr de locuitori ai
Regiunii Centru.
Plecând de la
experienţa Asociatiei din primele trei ediţii naţionale ale „Festivalului de
artă creştină” organizate până în prezent, Proiectul „SINAPSA - Festival
Internaţional de Artă Creştină Românească” urmăreşte o lărgire a grupurilor
ţintă, diversificarea activităţilor şi lărgirea ariei geografice de acoperire
iniţială. Manifestarea are ca punct de plecare identificarea unei probleme de
mare importanţă pentru formarea şi păstrarea conştiinţei şi identităţii
româneşti: nevoia acută de informaţii directe şi indirecte privind viata din
comunităţile româneşti din jurul României şi respectiv lipsa comunicării şi a
legăturilor cu aceste comunităţi.
În timpul
perioadei comuniste, dar şi după 1989, manualele de istorie au oferit
informaţii vagi, insuficiente despre populaţia românească din Basarabia,
Ucraina, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Generaţiile educate în sistemul
de învăţământ comunist, dar şi cele formate după 1989 până în prezent, nu au o
informatie suficientă, corectă, realistă şi concretă a existentei românilor de
dincolo de graniţele ţării, aceştia făcând parte din ramuri istorice ale
populaţiei româneşti, ramuri ce au avut un destin istoric comun cu populaţia
din teritoriul ţării noastre până târziu, după aşezarea slavilor în Peninsula
Balcanică, adică până în perioada cuprinsă între secolele VI-X.
Legăturile
dintre diferitele ramuri ale populaţiei româneşti: daco-română la nord de
Munţii Balcani, aromâni şi megleno-români la sud de Munţii Balcani,
istro-români în Peninsula Istria, au continuat şi după această perioadă încă o
mie de ani, după care au slăbit tot mai mult. În prezent, aceste legături sunt
ca şi inexistente. Această izolare a comunităţilor istorice româneşti din afara
graniţelor ţării va avea ca urmare pierderea identităţii şi apartenenţei la
neamul românesc, pe fondul ignorării, până la abandon, dacă nu ne unim şi nu
strângem rândurile întru neam şi credinţă. Luând în considerare efectele
negative ale lipsei de comunicare şi comuniune cu o parte din propriul nostru
neam, ajungem să fim părtaşi la limitarea propriei noastre libertăţi şi
identităţi ca neam. Nu putem fi cu adevărat integraţi în Uniunea Europeană, ce
doreşte unitate în diversitate, până nu avem bine statornicită conştiinţa
identităţii noastre naţionale. Trebuie să ne cunoaştem istoria, ca realitate
vie a existenţei întregului neam românesc, a celor trăitori pe teritoriul
României împreună cu fraţii din comunităţile istorice din afara ţării. Unitatea
neamului este o condiţie esenţială a unităţii de limbă, de credinţă, de viaţă
social-culturală, dar şi de împlinirea personalităţii fiecărui român, doar
astfel se poate face construirea viitorului neamului nostru şi participarea la
construcţia Europei unite.
Festivalul doreste
să realizeze o punte de cunoaştere şi re-cunoaştere a celor care sunt o singură
familie: neamul românesc.
Prin
activităţile propuse în acest proiect se urmăreşte a se realiza un pas
important în acoperirea lipsurilor actuale privind imaginea propriei istorii, a
propriului neam şi a adevăratului patriotism.
Invitaţii,
reprezentanţi ai comunităţilor istorice din care fac parte, vor fi timp de mai
multe zile într-un dialog continuu atât cu fraţii lor români din Regiunea
Centru, dar şi cu invitaţii din centrele culturale importante din întreaga
Romanie. Participantii vor fi alături în timpul spectacolelor, şezătorilor,
întâlnirilor cu reprezentanţi ai comunităţilor locale, cu oameni de cultură din
ţară, vor putea să îşi prezinte opiniile la conferinţele de presă. Se va tipări
un volum special şi se va realiza un portal web, în care vor fi cuprinse
materialele şi documentele prezentate în timpul Festivalului.
Acest festival cu participare internaţională
se doreşte a deveni o tradiţie.
Între participanţi: Pr. Protopop Boian
Alexandrovici (Timoc), Pr. Viorel Cojocaru (Basarabia), Pr. Protopop Dr.
Sorin Şerban, Pr. Dr. Vasile Oltean, Daniela Şontică (redactor şef la Ziarul
Lumina), Dumitru Manolache (redactor la Ziarul Lumina), Paul Aretzu, Ianula
Gheorghe, Aurica Piha (Radio România Internaţional), Marius Marian Şolea
(Consilier la Ministerul Culturii şi Cultelor), Catia Maxim, Florin Caragiu,
Diana Caragiu, Anca Mizumschi, Dana Banu, Eugenia Ţarălungă, Ştefan Ciobanu, Cristina
Cîrnicianu, Silviu Marin, Florian Silişteanu, Eugen Serea, Nicoleta Popa, Moni
Stănilă, Alexandru Vakulovski, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor, Daniel
Drăgan, Virgil Borcan, Pr. Călin Sămărghitan, Natalia Diaconescu, Pr. Costin
Butnar.
SINAPSA
Festival Internaţional de Artă Creştină
Românească
dedicat
românilor de pretutindeni
desfăşurat cu
binecuvântarea ÎPS Părinte Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului
Programul Festivalului: (11-14 iulie 2013)
Joi 11 iulie:
Teliu: primirea invitaţilor şi masa de seară.
Vineri 12
iulie:
0730-0800: Teliu: Masa de dimineaţă.
0830-1000: Săcele: Participare la
Sfânta Liturghie la Biserica Sfinţii Arhangheli.
1000-1300: Deschiderea oficială.
Întâlnirea cu preoţii din Protopopiatul Săcele. Teme:
-
Prezentarea istoriei Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia,
Valea Timocului, Banatul Sârbesc, Macedonia.
-
Din memoriile originii neamului românesc.
-
Rolul Bisericii în realizarea comuniunii de credinţă,
limbă şi tradiţie a neamului românesc. Modalităţi concrete de întărire a
comuniunii.
Lansare de carte: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi (Neofit Pustnicul), Opere
– vol 9, Ed. Platytera, Colecţia Isihasm, 2013.
1330-1430: Masa de prânz
1500-1700:
Braşov: Vizită la Muzeul Primei
Şcoli Româneşti şi la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. Întâlnire
cu oameni de cultură din Braşov.
1700-1900:
Hărman: Muzeul etnografic Vatra
Hărmanului – Expoziţie de artă populară, şezătoare şi obicei popular.
1930-2000: Teliu: Masa de seară.
2000-2130: Proiecţie de film.
Sâmbătă 13
iulie:
0800-0900: Masa de dimineaţă.
0900-0930: Teliu: Parastas pentru pomenirea moşilor şi a strămoşilor.
0930-1300:
Conferinţe şi Seminarii. Chipuri de personalităţi duhovniceşti. Prezentarea
Sinaxarului Sfinţilor Români.
1300-1400: Masa de prânz.
1500-1600: Emisiune televizată.
1600-2000: Seară de muzică şi
poezie.
2000-2100: Masa de seară.
Duminică 14
iulie:
0900-1230:
Teliu: Participare la Sfânta Liturghie la Biserica Parohiei Teliu-Vale.
Moment poetic.
1230-1330: Masa de prânz.
1330-1700: Concluzii. Festivitatea
de închidere. Perspective de viitor.
1700-1900: Pelerinaj la Mănăstirile
Valea Mare şi Sita Buzăului din Judeţul Covasna.
1900-2000: Masa de seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu