îşi arată dinţii
roşi de singurătate
oblic
muşcă din manşonul de cârpă
îşi simte botul neclar
atâţia ani
a
trăit fără nume visând
frisonul
luminii pe blană
acum
ascultă şi tremură
desfăcut din strânsoarea
vânătorii fără popas
şi uite cum
se
apropie viaţa
ca
o aducere aminte
de
viitor
cu
lăbuţa întinsă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu