Arta
nu oglindește pasiv realitatea, ci îi schimbă mai mult sau mai puțin discret ordinea,
valoarea actului artistic stând tocmai în mutația de sens pe care o operează în
raport cu o scanare naturalistă a realității, și e vorba de fermentul personal,
antientropic, investit în miezul realității, care îi dospește imaginea și o
pune într-o lumină nouă, ce scurtcircuitează prima impresie și așteptările
comune. Dacă se folosește de contraste, de forța de sugestie a negativului,
asta nu înseamnă că arta este în esența ei negare, că orizontul ei de devenire
e arondat tragicului, ci se poate observa că esența artei e tocmai o răsturnare
a negării, o negare a negării prin valențele expresivității artistice, în chiar
miezul fenomenului tragic. Arta înseamnă
paradoxul unei experiențe ce răstoarnă perspectiva asupra lumii. Ea nu exprimă
nevoia de sens într-un simplu contrast cu absurdul existenței (cum se întâmplă
în vederea comună), ci manifestă nevoia de sens în și prin chiar absurdul
existenței, la fel cum o sămânță poate germina ca prin miracol în crăpătura
unei stânci și se poate dezvolta acolo, în condițiile cele mai nefavorabile,
sub forma unei plante luxuriante.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu