miercuri, 13 mai 2015

în prag






întotdeauna mi-a plăcut să surprind crăpatul zorilor,
îngemănarea zilei cu noaptea,
când trăsăturile lucrurilor se desprind
de magma spaimei dintre a fi și a nu fi
și triluri de păsări țâșnesc ca un sânge proaspăt
din venele tăcerii. și când cineva mi-a lipsit,
am așteptat îndelung revărsatul unor ochi
ce străbat în lung și-n lat lumea.
între timp, tot aprind lumânări –
nu să mi se arate ceva, ci să fiu văzut și atins
din locul unde toate apar ca prin vis
și întunericul se luminează la față.

 


Niciun comentariu: