de ce te strânge în brațe primăvara,
când ieși pe urmele irosite ale vântului?
așteaptă-mă la marginea acelei ore
în care moartea se culcă pe prag
ca s-o sărim dintr-un pas,
să se vindece și să uite de ce a venit –
să ne uite când trece prin noi ca o adiere
și ia cu ea tot ce-i al ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu