te joci cu spațiul și cu timpul
le răsucești și le-ntorci
până ce marginile se-ating
plutești în ochii mei ca o lacrimă
prin care văd lumea schimbată
respirația o trage în sine
și o trimite în Dumnezeu
apoi o soarbe nouă
cubul de gheață se topește încet
în paharele înalte
depresia de caniculă croșetează
cu încetinitorul firul poveștii
în care ținem de un colț
cămașa lui Hristos
toate personajele dramei
trec prin camera secretă
să strângă la piept
ce au mai de preț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu