zilele reci se-ntind pe covoraşul de frunze
şi tac,
nimeni nu întreabă trecătorii cu paşi iuţi
unde dispar
când trec peste linia serii.
dragostea taie timpul, îl lipeşte
peste gurile spaţiului –
deschise alarme în iarbă.
mici cutremure
leagănă pete de lumină pe ziduri.
frigul e ancoră.
ne căutăm de zile îmbrăţişarea scurtă,
mi-ai zis, ţi-am zis: viaţa dansează pe noi,
cioturi de arbori bătrâni vor pluti
peste văi scuturate în miezul pământului.
rana lui e colierul pe care-l purtăm
de sărbători.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu