miercuri, 16 octombrie 2013

pe maluri iuţi ai stins făclii





încă o dată-ai stat de veghe la căpătâiul oarbei zile:
în parcul prost luminat zvâcnea durerea-i surdă –
orele-i – un reflex în memoria liniştită. 
seară şi dimineaţă, seară şi dimineaţă, ai spus,
şi câinii au lăsat din gură noaptea lungă şi albă.
era prea târziu, prea devreme
să strigi verdele răstignit în cascade. 
şi-acum: de ce crezi că trebuie să schimbi ceva?
că toate nu mai sunt cum erau!
uite lucruri în jur, fiinţe – lumea accelerează. 
tu rămâi să deschizi graniţele:
viaţa a răspuns încetinind cuvintele,
ca pe cuţite ce se opresc în răvăşitorul apus. 

Niciun comentariu: