20 Decembrie 2014, Braseria Alouette, București.
Organizatori: Florin și Diana Caragiu
Moderatori: Florin Caragiu și Octavian Soviany
Filmare realizată de Victor Potra.
În poemele sale, de textură experimentală, Florin IARU uzitează de varii mijloace de expresie - “verbale bucurii ale gurii” - spre a încurca și mai tare prin nesfârșite tribulații ecuația existenței. Încercând să vadă “cu un singur ochi ceea ce nu-nţelege nici-o singură minte”, tromba poetică e un strigăt “cu toată singurătatea” ce “împinge atom după atom”, într-o frenezie a rătăcirii prin forfota alambicată a peisajului textual, în care încolțesc “germeni de melancolie”. Mircea Bârsilă vorbește despre un “pact cu antipoezia”, în care se disting “viziuni nebuloase ce decad în anecdotă şi al căror dramatism se încheagă sub semnul ambivalenţei: ostentativa demistificare este dublată de voluptatea remitizării ironice a realului” și “sublimări grotești ale erosului”. De sub machiajul burlesc și ficțional se disting tresăririle asudate ale unei conștiințe ce încearcă să tragă perdeaua peste imaginea unei lumi amenințate de “întunecare”.
Florin Caragiu
Comunicând în mod eficient viaţa fiorului tragic, poemele lui Ioan Es POP reuşesc, intermitent, să smulgă derizoriul însuşi din raza privirii derizorii şi să-l impună ca pe o dimensiune ţinând de viziune şi de enigmă. Lentila metafizică aplicată istoriei evidenţiază absurdul mişcat după legea ondulatorie a fabulosului, câmp fecund de ambiguitate poetică. Existenţialismul atitudinii consună cu starea de eros poetic prin care fiinţa se revelează în şi prin limbaj. În acest sens, "fiinţa" nimicniciei - nimicnicie care este deopotrivă facticitate şi disperare fără sprijin în eroism - iese din ascundere şi vedem irumperea ei pe soclul luminos al imaginii. Uneori, după cum am văzut, aici stă înălţată statuia unei unghii, fantasma deşeului, rezultat al macerării catabolice şi al necontenitei ruminaţii inconştiente. Dar această unghie ne apare deja întrupată în poezie ca o "expresivă" păpuşă de ghips fără faţă. Viziunea morbidă se echilibrează prin depăşirea continuă a furnicarului de senzaţii primare, interne, amorfe, către proiecţia imaginară cristalizată. Actul automat de a rumega stări interioare, imanente în plexurile nervoase, nu rămâne niciodată la acest stadiu visceral în poezia lui Ioan Es Pop. Aceasta, precum s-a spus, are puterea de a se smulge în fiecare clipă punctiformului, ieşind la lumină în spaţiul tridimensional al imaginii. În modul cum se raportează la imagine, Ioan Es Pop nu este, de regulă, un alegorist, nici un simbolist. Dacă se întâmplă să "alunece" pe panta hiperbolizării alegorice, poetul ştie cum să nu evite frecarea insistentă cu rezistenţele semantice.
Florin Caragiu
În poezia lui Eugen Iulian BOT elementele textuale sunt coagulate prin
fluxul nostalgiei și angoasa incomunicabilității evocate, spre exemplu,
prin metafora zidului - avatar textual al unei drame istorice -,
sentimentul dezrădăcinării și recluziunii împingând spre o constituire
labirintică a traiectoriei regăsirii de sine. Poezia e un fel de “ardere
internă însoțind medicina interioară”, o dibuire “pe întuneric a unui
gând de care să te sprijini”. Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu