Stallbaum

un refugiu cu treizeci de acri teren

luat de un soldat, pe un binoclu.

povestea îmi stă pe suflet,

ca roșul aprins

al frunzelor lângă cercul de buturugi.  

acum ne uităm în zare.
cu toamna cuibărită sub mantou

inspirăm în plămâni aerul rece.

firul respirației trage după ea

tot mai multe chipuri,

și odată se face loc, se face lumină. 

e mai bine să nu știm nimic,

mergem înainte pe ape. 

râsul a dat iama aseară

la cratița cu mâncare. sau vulpea.

dar nimeni nu e trist. Dumnezeu

mișcă timpul cu blândețe. 

Florin Caragiu