oprirea

am făcut tot ce-i omenește

cu putință, n-am reușit

ne-am lăsat la pământ 

cu fața brăzdată de oboseală

am dormit lângă poartă

sub copacii vopsiți în lumină 

ciocârliile ciripeau ascuțit

peste culorile veștejirii

țărâna se repezea spre cer

ne-am răsucit spre stele

ne-am rostogolit după umbre

am scos din țâțâni lumea

și ne-am oprit, fără să ne pese

dacă suntem vii sau morți,

primitori, cu ochii larg deschiși