contorsionism

foarfeca vântului taie lucrurile

după o formă

ce odihnește pretutindeni.

numele nesfârșitului

distruge inerția zilei întunecate.

pe lama pânzelor

eșuează apusul.

țipătul pescărușilor

rostogolește gândul în valuri

care-și schimbă culoarea.

lumea-i o ființă fără oase

ce-și face loc în noi.

gestul

stai în gestul tău de-nchinare

ca-ntr-o viață mai largă,

în care te cufunzi cu fiecare pas.

tot ce se-ntâmplă respiră în ea

ca un prunc nenăscut,

ale cărui pleoape se dezlipesc

la atingerea luminii

ce răzbate prin învelișuri de carne.

iconomie

cum nu se-neacă

micul val în ocean?,

murmură vocea,

făcând un gest de-mpăcare

cu zilele-i amărâte.

vom trăi și vom vedea

ce n-a ajuns încă

la mintea și inima omului.  

  

diferențele dintre noi

sunt stranii acorduri

ale neînțelesului

ce nu stă deoparte,

ci mai departe ne mână.