pași se-afundă în zăpadă,
crengi se-apleacă de povară,
prin troienele grămadă
calc pe vârfuri, ca pe scară.
urmele se-astupă iute,
viscolul se întețește,
pașii-s sunete tăcute,
timpul pare că se-oprește:
face bulgări și țintește
luna vie, fermentată,
care nu se dumirește
dacă terra-i nemișcată.
dată cu-ncetinitorul,
fuga zilei răscolește
amintirile și dorul
învârtite lent pe dește:
ca-n metanier mărgele
își așteaptă rândul mute,
să le scoată din atele
cinci cuvinte nevăzute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu