Este întotdeauna delicat să vorbești despre patima desfrânării, pentru că excesele carnale, ce fac din trup un „consumabil” și nu permit erosului să se transfigureze în unire cu agape, imprimându-i o direcție tanatică, sunt uneori amestecate cu o atracție și dragoste reciprocă ce nu pot fi judecate din afară de nimeni.
De
aceea e preferabil să vorbești despre această patimă cu referire la sine, ca un
apel la conștiința care cheamă la o păstrare a sufletului și trupului în
armonie între ele și cu chipul lui Dumnezeu din noi.
Nu se poate înțelege prin ce anume suntem afectați de desfrânare decât
dacă dezvoltăm o sensibilitate duhovnicească față de taina trupului, ce are în viziunea
creștină o menire liturgică: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului
Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6, 19).
Taina de a fi „același
trup”: „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi
vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24) se desăvârșește prin unirea în Același Trup Euharistic:
„Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?” (I Cor. 6,
15). De aceea spune Sfântul Apostol Pavel despre căsătorie: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în
Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 32).
Chipul omului,
spune părintele Ghelasie de la Frăsinei, este chip de creație în unire cu
chipul lui Dumnezeu. Astfel, chipul de femeie este chip al creației ce
întrupează pe Dumnezeu, iar chipul de bărbat, chip al lui Dumnezeu ce se
întrupează în creație. La femeie, chipul de creație (chipul Maicii Domnului)
este în evidență, iar la bărbat, chipul lui Dumnezeu (chipul lui Iisus Hristos,
Dumnezeu întrupat).
Astfel, unirea
bărbatului și a femeii în taina căsătoriei are semnificația împlinirii iconomiei
Întrupării dumnezeiești. Copilul care se naște are o menire hristică de mântuire, nu
numai a sa, dar și a neamului pe care genetic îl poartă în sine și a lumii
întregi. Graiul popular o surprinde semnificativ: „Urma scapă turma”.
Primind întreg memorialul părinților, cu bune și rele,
copilul capătă de la Dumnezeu și darurile care, actualizate în împreună-lucrare
cu El, vor lucra curățirea și transfigurarea acestor memorii în lumina
iubirii. Așa, taina căsătoriei are ca esență/chip renașterea în lume prin
dragoste a nădejdii de mântuire.
Cei care nu au copii pot săvârși aceeași lucrare prin
nașterea în lume a duhului mântuirii, spun Sfinții Părinți.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu