Pentru o fenomenologie creştină a umanităţii omului - repere

Tradiţia creştin-ortodoxă corelează strâns ontologia cu antropologia participativă şi indică modele de unităţi ontoantropologice desemnând chipuri de raportare a omului la lume prin care imaginea lumii şi cea a omului sunt date împreună şi tind să se influenţeze reciproc. De pildă, corelativul obiectiv al spiritului raţionalist cartezian devine automat ideea de lume ca res extensa.

Astfel, o hermeneutică creştină tinde să gândească obiectul însuşi în calitate de relaţie subiect-obiect şi să se refere la realitate în mod unitar, ca la o realitate a relaţiilor de tip subiect-obiect (vezi antropologia sf. Grigorie de Nyssa). În funcţie de natura acestei relaţii sunt determinate modurile de existenţă şi de limbaj totodată proprii şi specifice omului şi naturii. Interpretarea creştină separă între lumea Vieţii şi lumea căzută sub moarte, pentru fiecare din acestea existând un orizont intenţional de tip antepredicativ prin care omul decide asupra sa şi asupra lumii înainte şi indiferent de momentul diferenţierii limbajelor (de exemplu, artificial vs. natural) cu care el se raportează la realitate şi/sau la sine.

În teologia creştină ortodoxă, orice judecată despre om şi natură se raportează la teza biblică fundamentală că moartea este urmare a păcatului. Prin urmare, se admite din punct de vedere creştin, o interdependenţă complexă a modurilor obiectiv şi subiectiv. Înstrăinarea, idee fundamentală la Părinţii Capadocieni, atinge deopotrivă natura şi omul, şi în primul caz nu este vorba doar de imaginea lumii, ci şi de structurile ei intime obiective. Se afirmă că există acea natură neatinsă de moarte numită creaţie în acord cu ideea ei generatoare, care este intenţia lui Dumnezeu.

Limbajul natural deschis participativ în orizontul unui mod de a fi al lumii şi al omului poate fi el însuşi înstrăinat în fundamentele sale spirituale. O fenomenologie creştină a umanităţii omului e chemată să reflecteze deopotrivă la carcaterul uman sau nonuman al unei lumi, plecând de la noţiuni patristice cum sunt cele de participare, înstrăinare (alterarea modului de a fi), familiaritate.