Întâlnirea a fost organizată de Moni Stănilă, Casa Studenţilor, şi Librăria Humanitas, "Joc Secund".
Invitaţi speciali: Prof. Cornel Ungureanu şi Eugen Bunaru.
Moni Stănilă a scris despre lansare şi prezenţa la Cenaclul "Pavel Dan", de a doua zi, aici.
***
În luarea mea de cuvânt, dat fiind că "sentic" este o noţiune necirculată şi puţin analizată în spaţiul cultural românesc, am încercat să ofer, ca o cheie de lectură, o minimă explicaţie a conceptului:
Despre conceptul "sentic"
Cuvântul „sentic”, introdus de dr. Manfred Clynes, are un conţinut noţional multivalent, apt să sintetizeze o varietate de înţelesuri, cu trimitere la psihologie, filosofie, muzicologie, estetică etc. La modul general, se poate conchide că „sentic” este o noţiune modelată după o realitate pe care o poate exprima cu fidelitate muzica clasică. Manfred Clynes se referă astfel la ciclul de tip „sentic”, care este ciclul emoţional clasic, axat pe comprehensibilitatea consonanţei şi importanţa acordată centrului tonal.
Tendinţa radical deconstructivistă caracterizată prin emanciparea disonanţei cu distrugerea dominantei, renunţarea sistematică la sistemul tonalităţilor şi excluderea modulaţiei, conduce la inhibarea funcţiei de devenire şi construcţie, care caracterizează prin excelenţă spiritul uman propulsat de elanuri axiologice şi creatoare.
În sistemul tonalităţilor, modulaţia este acea forţă care sparge monotonia şi creează alteritatea şi noutatea, deoarece modulaţia presupune părăsirea unei tonalităţi stabilite şi adoptarea unei alte tonalităţi. Cu aceasta, devin posibile devenirea şi schimbarea, dar mai ales ni se dă imaginea unei lumi antientropice, care creşte spre om şi cu care pupila sufletului se acomodează în mod ideal. Cromatismul excesiv, în schimb, este pricinuitor de fotofobie existenţială.
În concepţia sintetistă dezvoltată de dr. Clynes, ideea centrală despre ciclul emoţional „sentic” reflectă cu minuţie o realitate estetică şi de psihologie a artei care poate fi extrapolată, ni se spune, chiar ca o metodă posibilă în psihologia de cabinet. Ciclul emoţional clasic este mişcat de năzuinţa climaxului sufletesc, a unei rezoluţii de mare anvergură. Relaţia vie cu Transcendenţa este un dezirabil punct culminant al acestei simfonii de stări.
Atunci când se valorifică o realitate de ordin artistic şi spiritual, miza nu cade pe psihologism. Din psihologia artei, se reţine cu precădere tendinţa de dramatizare a emoţiei, prin împingerea ei în planul obiectivărilor creatoare. Ceea ce e din punct de vedere psihologic negativ, inform, entropic într-o emoţie necontrolată poate fi eliminat chiar în actul artistic al exprimării acesteia, actul artistic presupunând o autodistanţare psihologică şi o selecţie valorică a materialului, precum şi potenţialul imaginaţiei de a „recrea” realitatea, de a instaura noutatea.
Poezia din volumul „Sentic” revine la semnificaţia umană şi spirituală a armoniei şi consonanţei, la ideea de dominantă ca temei al posibilităţii modulaţiei, reflectând astfel întâlnirea între artă şi spirit, între om şi Divinitate.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu