„Aveţi grijă de sănătatea voastră cu încredere în Dumnezeu – acolo veţi găsi consolarea! Scumpa mea mamă este în mâinile celui Atotputernic. De va vrea să ne-o mai dăruiască, aşa cum doresc, Îi vom mulţumi pentru această favoare. Dacă va voi s-o ia la el, nu vor servi la nimic frica, grija şi îndoiala noastră. Să ne încredinţăm voinţei Lui divine, cu întreaga convingere că ceea ce va face El nu este fără rost şi va fi spre folosul nostru” (pasaj dintr-o scrisoare către tatăl său, Leopold Mozart, Paris, 3 iulie 1778, în: Mozart. Scrisori, Humanitas, colecţia Contrapunct, 2007, p. 65-66).„Preabunul meu prieten, scumpul meu prieten, jeleşte cu mine. Iată cea mai tristă zi din viaţa mea. Îţi scriu rândurile acestea la orele două noaptea şi trebuie să-ţi spun: mama mea, iubita mea mamă nu mai este. Dumnezeu a chemat-o la El. De aceea m-am lăsat în voia Lui. El mi-a dat-o, tot El putea să mi-o ia. Închipuieşte-ţi spaimele, emoţiile şi grijile prin care am trecut în aceste 14 zile. Ea a murit fără să-şi dea seama – s-a stins ca o lumânare. Cu trei zile înainte – ce fericire – s-a spovedit, a fost împărtăşită şi a primit sfântul mir. (…) Printr-o deosebită milă a Domnului, am suportat totul cu tărie şi cu răbdare. Când starea mamei a devenit deosebit de gravă, nu i-am cerut lui Dumnezeu decât două lucruri: ca ultimele momente ale mamei să fie fericite şi pentru mine putere şi curaj. Iar Preabunul Dumnezeu m-a ascultat şi mi-a acordat ce Îi cerusem” (pasaj dintr-o scrisoare către abatele Bullinger la Salzburg, Paris, 3 Iulie 1778, în: Mozart. Scrisori, Humanitas, colecţia Contrapunct, 2007, pp. 66-67).
„Sper că vei fi pregătit să primeşti cu curaj una din cele mai triste şi dureroase ştiri. În aceeaşi dată de 3, la orele 10 şi 21 minute seara mama mea a adormit fericită întru Domnul. Când ţi-am scris, ea se şi bucura de fericirile cereşti. (…) Acum că v-aţi pregătit amândoi să aflaţi cea mai rea dintre veşti, şi că după ce vă veţi lăsa pradă celei mai mari şi fireşti dureri şi după ce veţi plânge vă veţi încredinţa în cele din urmă voinţei Domnului, şi veţi adora nepătrunsa, nemărginita şi preaînţeleapta Sa Providenţă. (…) Plângi, plângi cât e cu putinţă, dar după aceea să ne mângâiem cu gândul că Dumnezeu Cel Atotputernic a voit aşa. Şi ce am putea face noi împotriva Lui? Mai bine să ne rugăm şi să-I mulţumim că totul s-a petrecut atât de bine, pentru că mama a murit foarte fericită! În acele împrejurări triste, mi-am căutat consolarea în trei lucruri: în încredinţarea mea totală în voinţa lui Dumnezeu; apoi în faţa morţii mamei, atât de uşoară şi de frumoasă, căci mi-am dat seama cum într-o clipă mama devenise foarte fericită, mi-am dat seama cu cât este mai fericită decât noi, şi mi-am dorit în acea clipă s-o însoţesc în călătorie. Din această dorinţă şi din această râvnă s-a născut a treia consolare a mea, anume că ea nu este plecată pentru veşnicie dintre noi. O vom revedea şi vom fi din nou împreună, mai mulţumiţi şi mai fericiţi decât pe această lume. Numai timpul nu ne este cunoscut, dar de asta nu îmi este teamă. Când Dumnezeu va voi, o voi voi şi eu. Acum s-a împlinit preasfânta Sa voinţă. Să închinăm un cucernic Tatăl Nostru pentru sufletul ei. (…) Aş fi foarte mulţumit şi m-ar susţine moral dacă aş putea auzi că scumpul meu tată şi scumpa mea soră s-au conformat voinţei lui Dumnezeu cu resemnare şi hotărâre. Aş fi fericit să aflu că se încredinţează Lui din toată inima, cu convingerea fermă că El porunceşte totul pentru binele nostru” (pasaj dintr-o scrisoare către tatăl său, Leopold Mozart, Paris, 9 iulie, 1778, în: Mozart. Scrisori, Humanitas, colecţia Contrapunct, 2007, pp. 67-69).
„Deoarece însă la drept vorbind moartea (trecerea spre lumea de dincolo, după altă traducere, n.n.) este adevăratul scop final al vieţii noastre, eu de câţiva ani m-am împăcat cu acest sincer şi foarte bun prieten al oamenilor, încât chipul lui nu mai are nimic înspăimântător pentru mine. Din contră, îmi aduce consolare şi linişte. Şi îi mulţumesc Dumnezeului meu că mi-a acordat prilejul (dumneata mă înţelegi) să-i fac cunoştinţă în calitatea sa de cheie a adevăratei noastre fericiri. Nu mă culc niciodată în patul meu fără a cugeta că poate (oricât de tânăr sunt) poate nu voi mai fi a doua zi. Cu toate acestea, nici un om dintre cei ce mă cunosc nu va putea spune că aş fi posac sau trist. Şi pentru această fericire Îi mulţumesc zilnic Creatorului meu şi o doresc din suflet fiecărui semen al meu” (pasaj dintr-o scrisoare către tatăl său, Viena, 4 aprilie 1787, în: Mozart. Scrisori, Humanitas, colecţia Contrapunct, 2007, pp. 223-224).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu