joi, 21 ianuarie 2010

Karajan - Simfonia a V-a de L. v. Beethoven



Partea I-a, Partea a II-a, Partea a III-a.

Dezbrăcatu-m-au de hainele Mele... (cântare din Joia Mare) - Theodoros Vasilikos



Youtube link.

Polieleu la praznicul Sf. Nicolae, după o compoziţie de Daniil Katunakiotul (†1929), cor psaltic condus de Konstandinos Anghelidhis



Youtube link
.

Corelli, Sonata, în interpretarea lui George Enescu



Youtube link.

Şeherezada, de Rimsky Korsakov, Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijor: Herbert von Karajan



Partea I-a
, Partea a II-a, Partea a III-a, partea a IV-a, Partea a V-a, Partea a VI-a.

Jascha Heifetz interpretează Partita nr. 3 de J. S. Bach (Preludiu)



Youtube link.

marți, 19 ianuarie 2010

„Puterea cuvântului” (interviu)

Interviu cu scriitorul Florin Caragiu,
realizat de Victoriţa Duţu
(realizator de emisiuni la TVRM)
- 19 Ianuarie 2009 -


- Care este rolul dumneavoastră în cetate, în comunitate?
- Într-un interviu publicat la începutul anilor ’90 în revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirmă categoric: „Eu consider că obligaţia mea este să spun adevărul”. Nu comentez aici ce înţelegem unii sau alţii prin adevăr, esenţial este să mărturiseşti adevărul în care crezi şi să nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care să te serveşti. Pe de altă parte, cred că este o greşeală să teoretizăm, în linii foarte principiale, care este rolul intelectualului în societate. Kant îi atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este să ne conştientizăm propriile limite şi aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare socială sau politică. Şi totuşi, cu toţii trebuie să conştientizăm faptul că facem parte dintr-o societate civilă şi, atunci când e cazul, se cuvine şi e salutar să ne exprimăm atitudinea în faţa tendinţelor agresive, agresive chiar la adresa conştiinţei morale.

- Vă rog să ne spuneţi o întâmplare, un exemplu din care să tragem învăţăminte, cum ne raportăm la noi înşine când ne întâlnim cu o situaţie fără limite, fără ieşire…
- O întâmplare semnificativă petrecută în viaţa mea este, aş spune, întâlnirea cu marele părinte şi duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o în cartea „Cuviosul Ghelasie Isihastul”. Această întâlnire providenţială, aş spune, pe lângă faptul că mi-a oferit chei la situaţii aparent fără ieşire, nu a rămas importantă doar pentru mine. Acest fapt a reprezentat un punct de pornire în dialogul cu ceilalţi, făcându-mă să conştientizez mai adânc rolul omului, acela de a fi o fiinţă a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgică şi manifestări creatoare. O situaţie fără ieşire este caracterizată tocmai prin faptul că nu se întrevede o rezolvare în urma tuturor încercărilor noastre de raţionalizare a situaţiei. Atunci o soluţie fericită ar putea veni în urma încredinţării de sine în voia lui Dumnezeu, pentru că o situaţie fără ieşire poate fi, pe lângă aspectul ei dramatic, şi o oportunitate a unei depăşiri a limitărilor proprii, prilejul unei schimbări sau înnoiri a minţii, a unei înaintări în credinţă, a transcenderii raţiunii prin taină. Iar câştigul rezultat, în pofida aspectelor dramatice ale situaţiei în sine, nu este deloc minor. De aceea, personal cred că totul e cumva învăluit în iconomia divină şi situaţiile fără ieşire sunt şi ele în acelaşi registru dialogic, un dat ce ne întâmpină cu un sens, mai mult sau mai puţin ascuns, un dat care ni se adresează şi cere un răspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare în ordinea priorităţilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Părintelui Ghelasie să fie mai mult cunoscute. De altfel, de curând am participat la organizarea, în cadrul Centrului de Documentare Europeană din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a Primului Colocviu Naţional dedicat operei şi personalităţii sale. Există, după cum se poate vedea, în spaţiul românesc, o deschidere şi un potenţial semnificativ în ce priveşte întâlnirea celor mai diverse valori.

- Care este importanţa sacrului, raportarea la Dumnezeu în artă, în creaţie, în ceea ce facem?
- Sacrul are multiple înţelesuri. Teologul şi filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezintă ceea ce rămâne din sacru atunci când toţi idolii sau zeii înşelători cad. La Wagner, după sacrul din tetralogie, după Amurgul Zeilor, urmează ca încununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fără faţă înşelătoare este în centrul unei concepţii prin excelenţă creştină. Interpelat de un om de cultură cu cuvintele: „Sfinţii Părinţi spun despre om că e nimic”, Părintele Ghelasie a dat un răspuns memorabil: „Într-adevăr, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea”. Iată aici extraordinara perspectivă deschisă de revelaţia divină! În artă, sacrul trebuie şi poate fi căutat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifică, în artă se arată cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; şi, de asemenea, cum ceea ce e menit să se sfărâme, se sfărâmă fără cruţare. Ce este, în fapt, idolul? O falsă valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare că-l poate înlocui pe Dumnezeu, cel puţin în ordinea priorităţilor, printr-un proces de amăgire, este un obiect sau o fiinţă în care investim ca într-o valoare absolută. Dialectica relaţiei cu idolul este amăgirea şi deziluzia. Ca exemplificare, ştiinţa poate ajunge idol când avansează mitul cunoaşterii absolute prin intermediul ei. De asemeni, atunci când dezvoltă mitul comunicării absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezintă ridicarea şi sfărâmarea idolilor, pune în discuţie temeiurile ultime ale existenţei, opoziţia dintre sacru şi pseudosacru, dintre realitate şi amăgire, dramatizând fenomenul de pseudorealitate. Arta autentică este un exerciţiu de conştiinţă.


- Sunteţi autorul volumului „Antropologia iconică – reflectată în opera Părintelui Stăniloae”, apărută în 2008 la editura Sophia. Pornind de la prima evidenţă a titlului, vă voi întreba care este legătura dintre om şi icoană?

- Omul stă faţă în faţă cu icoana lui Dumnezeu, în care îşi regăseşte chipul din adânc, personalitatea lui integrală, calitativă şi nemuritoare, cu toate aspiraţiile ei spre desăvârşire. Pornind de la o definiţie a Părintelui Stăniloae, care vorbea despre „raţiunile plasticizate ale lumii”, am ţinut să arăt că în opera Părintelui Stăniloae limbajul, el însuşi, a devenit ca o raţiune plasticizată, o unitate între sensibil şi inteligibil, ce poartă pecetea trăirii, şi astfel, a căpătat puterea de a convinge, în măsura în care a rezonat cu un întreg edificiu uman. Conceptul de icoană este unul complex, Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre o întreagă scară de înţelegere a sa, plecând de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoană naturală a lui Dumnezeu Tatăl, până la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urmă, este îmbucurătoare existenţa unui valoros grup de pictori iconografi, în primul rând Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, ş.a., care au reuşit să reînvie, în lucrările lor, spiritul tradiţiei iconografice din perioada ei de vârf... Temeiul icoanelor stă în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Aş mai dori să remarc faptul că icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizează taina creaţiei şi mântuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezintă, după cum arată Părintele Ghelasie, chipul creaţiei care Îl întrupează pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se întrupează în creaţie. De aici, chipurile de bărbat şi femeie, ambele oglindind taina Întrupării divine, în cele două orientări specifice. Cât despre icoanele sfinţilor, ele certifică faptul că parcurgerea celor trei trepte ale vieţii creştine, anume purificarea de patimi, luminarea şi îndumnezeirea omului, reliefate în mod constant de tradiţia patristică, nu constituie o utopie. „Dumnezeu s-a întrupat pentru ca omul să se îndumnezeiască”, afirmă Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o mărturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, însă, anticipează şi adevereşte despre chipul omului răscumpărat în Hristos şi transfigurat în slava dumnezeiască.


- Anul trecut aţi fost nominalizat cu volumul „catacombe. aici totul e viu” la premiul Mihai Eminescu şi premiul revistei România Literară, pentru debut. Anul acesta aţi publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, „Sentic”. Ce reprezintă pentru dumneavoastră poezia?

- În viziunea mea, poezia nu poate fi ruptă de un proces de meditaţie, de filosofare şi nici chiar de rugăciune. Însă, în principal, intuiţia poetică pune în lumină circuitul investiţiilor afective şi spirituale, modul cum ne investim fiinţa în anumite valori şi lumi. Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent apărut la editura Vinea, reliefează chiar această idee. Noţiunea de sentic, introdusă de dr. Manfred Clynes, s-a încercat să fie tradusă ca „simţire înţelegătoare”, ca să folosesc un termen din tradiţia patristică, şi totodată de „simţire creativă”. Asta spune, în fond, că atmosfera lumii fiecăruia este creată după felul în care el simte. Din păcate, se pare că adesea uităm să simţim, şi că nu mai avem nici curaj să simţim. Cu timpul am devenit imitatori şi consumatori, şi mai puţin creatori şi rugători.


- Care este rolul cuvântului, cu trimitere la Logos şi la sfântul Apostol Ioan?

- După Evanghelia lui Ioan, în Logos este viaţă şi lumină. Lumea este a Cuvântului, dar se poate ca fiind a Cuvântului să nu-L primească pe acesta. Rolul Cuvântului întrupat este esenţial pentru om. El este temeiul, reperul şi speranţa, mărturisite sau nu, pentru toate demersurile şi încercările omului, mai mult sau mai puţin deviate de la ţelul împlinirii umane. Poezia însăşi mărturiseşte apartenenţa lumii la Cuvânt. Omul are de ales între Cuvânt şi propria sa nimicire. Vorbea frumos Părintele Dumitru Stăniloae despre om ca fiinţă cuvântătoare, afirmând despre cuvântul cu substanţă spirituală că este, mai mult decât o simplă informaţie, o comunicare de prezenţă.

- Ca editor al revistei „Sinapsa”, în raport cu intenţiile dvs., ce loc şi ce rol îi rezervaţi acestei publicaţii în peisajul cultural românesc?
- Suntem la al patrulea număr al acestei reviste interdisciplinare cu participare internaţională (între autori se numără Părintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, ş. a.), pe care am iniţiat-o împreună cu Părintele Neofit Linte şi maestrul Dan Puric, revistă care abordează teme de teologie, filosofie, ştiinţă şi artă, gândite dintr-o perspectivă creştină. O mare parte din cultura contemporană este, după cum se ştie, rodul unor determinări extra-culturale. Mă gândesc la masiva influenţă economică şi chiar politică asupra culturii, din care rezultă un caracter comercial şi propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care îl manifestă un anumit tip de cultură la modă. Aş zice că revista „Sinapsa” îşi propune, în peisajul spiritualităţii noastre, să resuscite acea spiritualitate creştină de tip organic, care aspiră să refacă legătura cu omul integral a cunoaşterii, a diferitelor moduri de cunoaştere parţială. Ca urmare, stilul abordării unei probleme aspiră să fie situat între simplu şi academic, furnizând informaţie complexă, riguroasă şi la zi într-un mod atractiv, menit să intereseze tot omul.

- Ce ne puteţi spune despre Serile Sinapsa pe care le-aţi organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?
- Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie şi muzică religioasă, cu participarea unor scriitori şi poeţi de renume. Sensul acestei acţiuni ţine tot de idea de întâlnire şi dialog între multiplele zone de activitate spirituală.

- Sunteţi directorul editurii Platytera din Bucureşti. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?
- La editura Platytera au fost publicate din până în prezent un număr de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrală a scrierilor părintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, menţionez că au apărut numeroase traduceri din greacă şi rusă tratând despre viaţa şi învăţăturile unor sfinţi şi stareţi din diverse perioade, precum şi lucrări ale unor teologi contemporani de seamă, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, ş. a. De asemeni volume precum „Cine suntem” de Dan Puric, sau „Puterea dragostei” de Pr. Teofil Braşoveanu, dar şi cărţi de poezie.

- Sunteţi co-autor al cărţii „Repere patristice în dialogul dintre ştiinţă şi teologie”, apărută recent la editura „Basilica” a Patriarhiei Române, ediţie prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Care este importanţa acestui dialog, cine beneficiază de el mai mult, teologii sau oamenii de ştiinţă?
- Şi unii, şi ceilalţi, dacă vor consimţi să privească lucrurile cu onestitate. De dragul coerenţei şi consistenţei gândirii înseşi, nu putem lepăda temeiurile transcendente, dumnezeieşti, ale imaginii lumii. Sorin Vieru, în „Riscul gândirii”, afirma că gândirea incoloră, fără sentiment, are o singură pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare că funcţionează bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru că a dat la o parte problemele grave şi reale. Pe aceste presupoziţii amnezice îşi întemeiază o mare parte din ştiinţa autoritaristă concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului în discuţie.


http://victoritadutu.wordpress.com/interviu/
http://phoenixmission.org/web/

Stratos Dionysiou - Plouă cu foc pe strada mea



Youtube link.

Heruvice interpretate de Theodoros Vassilikos



Youtube link.



Youtube link.

duminică, 17 ianuarie 2010

Menuhin interpretând Concertul pentru Vioară nr. 1 in D major, Op. 6, MS 21, de Nicolo Paganini (linkuri)

Partea I-a
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a

"Copacul dorinţei" (1976), film realizat de Tenghiz Abuladze (link la youtube)

Filmul artistic "Copacul dorinţei" se poate accesa aici, în 11 părţi.

J. S. Bach - Toccata & Fuga BWV 565 - Karl Richter



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=Zd_oIFy1mxM

Anotimpurile, de Vivaldi, în interpretarea lui Nigel Kennedy

Iarna:I II III

Primăvara:I II III

Vara:I II III

Toamna: I II III

Sonata lunii (Sonata pentru pian nr. 14, op. 27), de Ludwig van Beethoven

În interpretarea lui Vladimir Horowitz:
http://www.youtube.com/watch?v=MzXkPQJOexU
http://www.youtube.com/watch?v=AvQrSfx4T7c
http://www.youtube.com/watch?v=ZUoI8nHeuJk

În interpretarea lui Arthur Rubinstein:
http://www.youtube.com/watch?v=--1IIe1CGKo
http://www.youtube.com/watch?v=xjaIWV4ymRY
http://www.youtube.com/watch?v=aHhYk4TgtYU

În interpretarea lui Wilhelm Kempff:
http://www.youtube.com/watch?v=O6txOvK-mAk
http://www.youtube.com/watch?v=vDNsX4DtzZs
http://www.youtube.com/watch?v=oqSulR9Fymg

În interpretarea lui Glenn Gould:

http://www.youtube.com/watch?v=WD6pGV69fJI
http://www.youtube.com/watch?v=erxIlnWi08M
http://www.youtube.com/watch?v=DVZqAbbkdgw

În interpretarea lui Daniel Barenboim:
http://www.youtube.com/watch?v=E10K73GvCKU
http://www.youtube.com/watch?v=zs0QAA0eItU
http://www.youtube.com/watch?v=YJeD8ckihN8

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Ţarul, de Pavel Lungin (subtitrare în limba română)

Pe blogul lui Claudiu Târziu se poate viziona filmul "Ţarul".

Imagini de la Cenaclul şi lansarea volumului "Sentic" de la MLR (9. XII. 09)





Vezi aici cronica de cenaclu.


Mulţumesc d-nei Luminiţa Duţu şi d-lui Dan Vatamaniuc, fotograf al evenimentului, pentru bunăvoinţa de a-mi transmite aceste materiale.

Epitaph, de Samuel T. Coleridge

Stop, Christian passer-by: Stop, child of God,
And read, with gentle breast. Beneath this sod
A poet lies, or that which once seem'd he -
O, lift one thought in prayer for S. T. C. -
That he who many a year with toil of breath
Found death in life, may here find life in death:
Mercy for praise - to be forgiven for fame -
He ask'd, and hoped through Christ. Do thou the same.

joi, 14 ianuarie 2010

THEOTOKE PARTHENE, în interpretarea lui Adrian Stolnicu



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=oJMyuAaaRsg

Recital de poezie la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", de ziua Poetului

Vineri 15 ianuarie, de la orele 13, va avea loc la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Bucureşti, un recital de poezie, cu prilejul sărbătoririi zilei poetului Mihai Eminescu. Mulţumesc d-lui profesor Octavian Soviany pentru invitaţia de a participa, alături de Ofelia Prodan, Aida Hancer, Dan Cârlea şi Andrei Ruse, la această manifestare. Voi citi poeme din volumul recent apărut, "Sentic" (ed. Vinea, 2009).

"Scrisoarea a II-a " de Mihai Eminescu (Recită Mircea Albulescu)



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=08Ov_GoJHPk

Psalmul 135



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=hnbie6QfgPk

Psalm 135 (136)
Ἐξομολογεῖσθε τῷ Κυρίῳ, ὅτι ἀγαθός, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Ἐξομολογεῖσθε τῷ Θεῷ τῶν θεῶν, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Ἐξομολογεῖσθε τῷ Κυρίῳ τῶν κυρίων, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τῷ ποιήσαντι θαυμάσια μεγάλα μόνῳ, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τῷ ποιήσαντι τοὺς οὐρανοὺς ἐν συνέσει, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τῷ στερεώσαντι τὴν γῆν ἐπὶ τῶν ὑδάτων, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τῷ ποιήσαντι φῶτα μεγάλα μόνῳ, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τὸν ἥλιον εἰς ἐξουσίαν τῆς ἡμέρας, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Τὴν σελήνην καὶ τοὺς ἀστέρας εἰς ἐξουσίαν τῆς νυκτός, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Ὅτι ἐν τῇ ταπεινώσει ἡμῶν ἐμνήσθη ἡμῶν ὁ Κύριος, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Καὶ ἐλυτρώσατο ἡμᾶς ἐκ τῶν ἐχθρῶν ἡμῶν, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Ὁ διδοὺς τροφὴν πάσῃ σαρκί, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα. Ἐξομολογεῖσθε τῷ Θεῷ τοῦ οὐρανοῦ, Ἀλληλούϊα. Ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος αὐτοῦ, Ἀλληλούϊα.

Psalmul 140 Doamne strigat-am..., interpretat de Stanitzas



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=BNfB0e2bkLU

Părintele Teofil Brasoveanu (1941-1996) Puterea dragostei (1)




http://www.youtube.com/watch?v=F849DUxABNw
http://www.librariasophia.ro/carti-Puterea-dragostei-Teofil-Brasoveanu-pr.-so-2946.html

Maria Răducanu şi Sorin Terinte



Sursa:

http://www.youtube.com/watch?v=YZx9dOrLiL4

marți, 12 ianuarie 2010

Maria Tănase, Cântec de leagăn



Cântec de leagăn

Doina din ce s-a făcut
Dintr-o gură de mic prunc
L-o lăsat maica dormind
L-o aflat doina zicând

Culcă-te puiuţ micuţ
Scoală-te mărişoruţ
Culcă-te şi te abuă
Până mâine-n dalbă ziuă
Şi te culcă şi adormi
Până mâine-n dalbe zori
Abu abu abua
Abua ţucu-l maica
Dormi puiuţule te-alină
Maica-i dusă la făină

Puişor cu ochi de mure
Maica-i dusă la pădure
Ţi-a aduce gătejoare
Şi ţi-a face scovergioare
De ti-i purta binişor
Ţi-a aduce-un puişor
De ti-i purta binişor
Ţi-a aduce-un puişor
Un puiuţ de rândunea
Cu tine s-a abua

Abu abu abua
Abua ţucu-l maica
Nu te teme tu de zmei
I-a goni maica pe ei
Nici de zmei nici de moroi
Maica nu-i lasă la noi
Nici de zmei nici de moroi
Maica nu-i lasă la noi
Nu te teme de moroaie
Cârtiţoi si cârtiţoaie
Cârtiţoi si cârtiţoaie
Că le dă maica bătaie

Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=fbj0It7FbO8
http://virtualromania.org/music/maria/

Dansul lui Zorba (Sirtaki), interpretat de Mikis Theodorakis (link)

http://www.youtube.com/watch?v=dXR-quLd8C0

luni, 11 ianuarie 2010

Protopsaltul Fotios Ketsetzis



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=IKUAi5DgVxo

Cuvine-se cu adevărat (Axion Estin), Axion interpretat de George Papanicolaou



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=PEkv-GR0_b4

Corul lui Angelopoulos, Cântări Bizantine, compoziţii de Sfântul Ioan Cucuzel (sec. XIV)



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=hkktEf_4irs



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=SSaYTgVm94Y

Christian Zacharias, interpretând la pian Concertul nr. 8 de W. A. Mozart (linkuri)

http://www.youtube.com/watch?v=OsyFo5zMgT4

http://www.youtube.com/watch?v=yihRKO0G_pw

http://www.youtube.com/watch?v=hSA_9SDwRiE

Clara Haskil, interpretând piese de J. S. Bach şi W. A. Mozart (linkuri)

Toccata in E minor BWV 914, de J. S. Bach
http://www.youtube.com/watch?v=h2gTOrKl43I

Concertul pentru Pian de W. A. Mozart, K.466

http://www.youtube.com/watch?v=0NZVV-IU7yI
http://www.youtube.com/watch?v=N0pW_GC0GbM

http://www.youtube.com/watch?v=Dcv21fo6kOU

http://www.youtube.com/watch?v=Iy4mKoMtkuA

Konstantinos Priggos - Dogmatica la Miercurea Mare



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=kFxqfc2AmN0

Despre Konstantinos Priggos, vezi:
http://www.ec-patr.net/en/psaltai/priggos.htm

Frunze, poem de Mircea Ivănescu



film realizat de Luminiţa Sorega
Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=HKRrck86TX4

Nichita Stănescu - ultima înregistrare



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=MdZob11NS_A

Meşterul Manole, în interpretarea formaţiei Phoenix (cu Mircea Baniciu)



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=_cwmXVIJG3U

Mioriţa, în interpretarea lui Tudor Gheorghe



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=uegTaRTulYM

Ciocârlia, piesă muzicală de inspiraţie folclorică interpretată la vioară de George Enescu



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=w58vfYWQsjg

duminică, 10 ianuarie 2010

Cronica de Cenaclu - Muzeul Literaturii Române, 9 decembrie 2009

Cronica şedinţei Cenaclului de la Muzeul Literaturii din 9 Decembrie 2009 (conducător de cenaclu: Tudorel Urian) - în care au fost lansate volumele "Omul disponibil" de Ion Zubaşcu şi "Sentic" de Florin Caragiu -, realizată de către Luminiţa Duţu, se poate accesa la adresa:

http://cronicadecenaclu.blogspot.com/2009/12/cronica-de-cenaclu-9-decembrie-2009.html


Psalmul 144




Αἴνεσις τοῦ Δαυΐδ.

ΥΨΩΣΩ σε, ὁ Θεός μου ὁ βασιλεύς μου, καὶ εὐλογήσω τὸ ὄνομά σου εἰς τὸν αἰῶνα καὶ εἰς τὸν αἰῶνα τοῦ αἰῶνος.
Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.

2 καθ᾿ ἑκάστην ἡμέραν εὐλογήσω σε καὶ αἰνέσω τὸ ὄνομά σου εἰς τὸν αἰῶνα καὶ εἰς τὸν αἰῶνα τοῦ αἰῶνος.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

3 μέγας Κύριος καὶ αἰνετὸς σφόδρα, καὶ τῆς μεγαλωσύνης αὐτοῦ οὐκ ἔστι πέρας.
Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit.

4 γενεὰ καὶ γενεὰ ἐπαινέσει τὰ ἔργα σου καὶ τὴν δύναμίν σου ἀπαγγελοῦσι.
Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti.

5 τὴν μεγαλοπρέπειαν τῆς δόξης τῆς ἁγιωσύνης σου λαλήσουσι καὶ τὰ θαυμάσιά σου διηγήσονται.
Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi

6 καὶ τὴν δύναμιν τῶν φοβερῶν σου ἐροῦσι καὶ τὴν μεγαλωσύνην σου διηγήσονται.
Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti.

7 μνήμην τοῦ πλήθους τῆς χρηστότητός σου ἐξερεύξονται καὶ τῇ δικαιοσύνῃ σου ἀγαλλιάσονται.
Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura.

8 οἰκτίρμων καὶ ἐλεήμων ὁ Κύριος, μακρόθυμος καὶ πολυέλεος.
Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

9 χρηστὸς Κύριος τοῖς σύμπασι, καὶ οἱ οἰκτιρμοὶ αὐτοῦ ἐπὶ πάντα τὰ ἔργα αὐτοῦ.
Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.

10 ἐξομολογησάσθωσάν σοι, Κύριε, πάντα τὰ ἔργα σου, καὶ οἱ ὅσιοί σου εὐλογησάτωσάν σε.
Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvânteze.

11 δόξαν τῆς βασιλείας σου ἐροῦσι καὶ τὴν δυναστείαν σου λαλήσουσι
Slava împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor grăi.

12 τοῦ γνωρίσαι τοῖς υἱοῖς τῶν ἀνθρώπων τὴν δυναστείαν σου καὶ τὴν δόξαν τῆς μεγαλοπρεπείας τῆς βασιλείας σου.
Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi slava măreţiei împărăţiei Tale.

13 ἡ βασιλεία σου βασιλεία πάντων τῶν αἰώνων, καὶ ἡ δεσποτεία σου ἐν πάσῃ γενεᾷ καὶ γενεᾷ.
13 α πιστὸς Κύριος ἐν πᾶσι τοῖς λόγοις αὐτοῦ καὶ ὅσιος ἐν πᾶσι τοῖς ἔργοις αὐτοῦ.
Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam. Credincios este Domnul intru cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale.

14 ὑποστηρίζει Κύριος πάντας τοὺς καταπίπτοντας καὶ ἀνορθοῖ πάντας τοὺς κατερραγμένους.
Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei gârboviţi.

15 οἱ ὀφθαλμοὶ πάντων εἰς σὲ ἐλπίζουσι, καὶ σὺ δίδως τὴν τροφὴν αὐτῶν ἐν εὐκαιρίᾳ.
Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme.

16 ἀνοίγεις σὺ τὰς χεῖράς σου καὶ ἐμπιπλᾷς πᾶν ζῷον εὐδοκίας.
Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii.

17 δίκαιος Κύριος ἐν πάσαις ταῖς ὁδοῖς αὐτοῦ καὶ ὅσιος ἐν πᾶσι τοῖς ἔργοις αὐτοῦ.
Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui.

18 ἐγγὺς Κύριος πᾶσι τοῖς ἐπικαλουμένοις αὐτόν, πᾶσι τοῖς ἐπικαλουμένοις αὐτὸν ἐν ἀληθείᾳ.
Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.

19 θέλημα τῶν φοβουμένων αὐτὸν ποιήσει καὶ τῆς δεήσεως αὐτῶν εἰσακούσεται καὶ σώσει αὐτούς.
Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.

20 φυλάσσει Κύριος πάντας τοὺς ἀγαπῶντας αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς ἁμαρτωλοὺς ἐξολοθρεύσει.
Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El şi pe toţi păcătoşii îi va pierde.

21 αἴνεσιν Κυρίου λαλήσει τὸ στόμα μου· καὶ εὐλογείτω πᾶσα σὰρξ τὸ ὄνομα τὸ ἅγιον αὐτοῦ εἰς τὸν αἰῶνα καὶ εἰς τὸν αἰῶνα τοῦ αἰῶνος.
Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvinteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, în veac şi în veacul veacului.

Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=H19DIYK39aM

Concertul pentru două Viori în Do minor de J. S. Bach, interpretat de George Enescu şi Yehudi Menuhin (linkuri)

Partea I-a: http://www.youtube.com/watch?v=GVEXGAZVZPk
Partea a II-a: http://www.youtube.com/watch?v=b5h1zMtxSC4
Partea a III-a: http://www.youtube.com/watch?v=e3rDehFKEXQ

Jascha Heifetz interpretând Capriciul nr. 24, de Paganini şi Rondo de Mozart (linkuri)

http://www.youtube.com/watch?v=vPcnGrie__M

http://www.youtube.com/watch?v=fVSgx7gKc_k

Concertul pentru Pian nr. 1 de Chopin, în interpretarea Marthei Argerich, Japonia, 1996 (linkuri)

Partea I-a: http://www.youtube.com/watch?v=ZNIK1yaKr_4
Partea a II-a: http://www.youtube.com/watch?v=eg_2ocskhkA
Partea a III-a: http://www.youtube.com/watch?v=1dJv8vWMLT4
Partea a IV-a: http://www.youtube.com/watch?v=2Nwcn_o866Q

Concertul pentru Pian nr. 1 de Ceaikovsky, în interpretarea Marthei Argerich (Beppu, Japonia, 22 aprilie 2001). Dirijor: Antonio Pappano. (linkuri)

Partea I-a: http://www.youtube.com/watch?v=JbsvPMbC55A
Partea a II-a: http://www.youtube.com/watch?v=tRcEMpY2A-U
Partea a III-a: http://www.youtube.com/watch?v=-aWQwxeYJbI
Partea a IV-a: http://www.youtube.com/watch?v=EOjkYauEIB4

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Liebeslied, poem de Rainer Maria Rilke - recitat de Fritz Stavenhagen



Liebeslied

Wie soll ich meine Seele halten, daß
sie nicht an deine rührt? Wie soll ich sie
hinheben über dich zu andern Dingen?
Ach, gerne möcht’ ich sie bei irgendwas
Verlorenem im Dunkel unterbringen
an einer fremden stillen Stelle, die
nicht weiterschwingt, wenn deine Tiefen schwingen.
Doch alles, was uns anrührt, dich und mich,
nimmt uns zusammen wie ein Bogenstrich,
der aus zwei Seiten eine Stimme zieht.
Auf welches Instrument sind wir gespannt?
Und welcher Spieler hat uns in der Hand?
O süßes Lied!

How can I keep my soul in me, so that
it doesn't touch your soul? How can I raise
it high enough, past you, to other things?
I would like to shelter it, among remote
lost objects, in some dark and silent place
that doesn't resonate when your depths resound.
Yet everything that touches us, me and you,
takes us together like a violin's bow,
which draws one voice out of two separate strings.
Upon what instrument are we two spanned?
And what musician holds us in his hand?
Oh sweetest song.


Tablouri: Eduard Manet
Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=o7NROH_szQI

miercuri, 6 ianuarie 2010

Cuvânt al Pr. Paisie Aghioritul, în chilia sa

Partea I-a



Partea a II-a



Partea a III+a




Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=CkV9r2vuMr8

"Ostrovul", de Pavel Lungin (link la youtube)

http://www.youtube.com/view_play_list?p=46494F3CC6A8F458&search_query=The+Island+%28English+subtitles%29.

Awards:
2006 — best film at the Moscow Premiere festival.
2007 — Six awards at the fifth national Golden Eagle Awards - "Best film", "Best male support role" (Viktor Suhorukov), "Best male role" (Petr Mamonov), "Best director" (Pavel Lungin), "Best scenario" (Dmitry Sobolev), "Best operator work" (Andrei Zhegalov).
2007 - Nika Awards for Best Picture, Best Director, Best Actor, Best Supporting Actor, etc.

Părintele Dumitru Stăniloae - Despre esenţa creştinismului

marți, 5 ianuarie 2010

"Oglinda", poem de Jorge Luis Borges

De mic copil de-oglindă mă speriam,
Temându-mă alt chip să nu-mi arate
Ori o anostă mască ce ascunde
Ceva îngrozitor. Ori nu cumva
Tăcutul timp ce-adastă în oglindă,
Ieşit din matcă, să inunde malul
Închipuirii mele şi să scoată
Tot felul de dihănii din adâncuri.
(N-am spus la nimeni, căci eram sfios.)
Acum mă tem ca nu cumva oglinda
Adevăratul chip să mi-l arate,
De umbre răvăşit şi de păcate.
Speriatu-mi suflet Domnul doar îl ştie.

(trad. Andrei Ionescu, în vol.: Jorge Luis Borges, "Poezii", ed. Polirom, 2005, pp. 365)

luni, 4 ianuarie 2010

Thomas Stearn Eliot recitând poemul său "Journey of the Magi"



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=BCVnuEWXQcgjavascript:void(0)


The Journey of the Magi

A cold coming we had of it,
Just the worst time of the year
For a journey, and such a long journey:
The ways deep and the weather sharp,
The very dead of winter.
And the camels galled, sore-footed, refractory,
Lying down in the melting snow.
There were times when we regretted
The summer palaces on slopes, the terraces,
And the silken girls bringing sherbet.
Then the camel men cursing and grumbling
And running away, and wanting their liquor and women,
And the night-fires going out, and the lack of shelters,
And the cities hostile and the towns unfriendly
And the villages dirty and charging high prices:
A hard time we had of it.
At the end we preferred to travel all night,
Sleeping in snatches,
With the voices singing in our ears, saying
That this was all folly.

Then at dawn we came down to a temperate valley,
Wet, below the snow line, smelling of vegetation;
With a running stream and a water mill beating the darkness,
And three trees on the low sky,
And an old white horse galloped away in the meadow.
Then we came to a tavern with vine-leaves over the lintel,
Six hands at an open door dicing for pieces of silver,
And feet kicking the empty wineskins.
But there was no information, and so we continued
And arrived at evening, not a moment too soon
Finding the place; it was (you may say) satisfactory.

All this was a long time ago, I remember,
And I would do it again, but set down
This set down
This: were we led all that way for
Birth or Death? There was a Birth, certainly,
We had evidence and no doubt. I had seen birth and death,
But had thought they were different; this Birth was
Hard and bitter agony for us, like Death, our death.
We returned to our places, these Kingdoms,
But no longer at ease here, in the old dispensation,
With an alien people clutching their gods.
I should be glad of another death.

Un interviu cu Jorge Luis Borges



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=aTM8S60-i68

Vladislav Andrejev. Scurtă introducere în iconologie



Sursa:
http://www.youtube.com/watch?v=1UWmJdAm_u4

duminică, 3 ianuarie 2010

Căinţa, de Tenghiz Abuladze (link pe youtube)

http://www.youtube.com/results?search_query=Repentance+%28English+subtitles%29&search_type=&aq=f

Premii:
- Marele Premiu Special al Juriului (vot unanim) la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, 1987;
- Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, 1987.

Bătrânul şi marea, desen animat de Aleksander Petrov

Partea I-a



Partea a II-a




Un articol interesant legat de subiect se poate accesa la linkul
http://www.awn.com/mag/issue4.12/4.12pages/robinsonoldman.php3

Troparul Botezului Domnului şi Troparul Sfântului Ioan Botezătorul






"Florin Caragiu şi arta războiului din care nu se iese cu trofee" (recenzie de Monica Patriche, la volumul "Sentic" (Vinea, 2009)

Discursul literar al poetului Florin Caragiu se caracterizează prin emanciparea de limitele exclusiv contingente ale poeziei ultimilor ani (în mare vorbind) şi are orizonturi spirituale, construcţia spaţiului literar bazându-se pe existenţa unor puncte de sprijin interioare, pătrunse de o sacralitate implicită.
Scriitura apare destul de singulară în eşalonul poetic actual prin menţinerea tensiunii spre autenticitate, prin autoreflectarea propriei subiectivităţi, pusă în acelaşi timp în relaţie cu alte subiectivităţi, cu lumea exterioară, în vederea valorificării unui univers propriu insolit. Poezia lui Florin Caragiu se delimitează de familiarul, locurile comune, vorbăria neautentică ce poartă amprentele deseori vulgare şi şocante ale unei poetici menţinute pe teritorii marginale ale literaturii actuale, de criză. Reconstruind urmele unei fiinţe care îl vizitează adesea, şi care uneşte contrarii (aproape-departe, interior-exterior), Florin Caragiu se prezintă cumva din profil, lăsându-ne să descifrăm o poetică în care abstractul şi concretul crează ambiguităţi de o savoare deosebită. Gustul pentru a descifra o astfel de scriere nu este întru totul format, şi tocmai de aceea numele său va deveni, cu siguranţă, unul de referinţă în creaţia literară viitoare. Având formare de teolog şi matematician, o incursiune în modul lui de creaţie trebuie să ţină cont de aspectele inerente ale demersurilor sale cognitive. Poezia, ca opţiune între celelalte, îi asigură o cunoaştere dătătoare de o înţelegere mai cuprinzătoare. Poezia lui electrizează, construieşte sinapse între încărcări neuronale diferite în ceea ce priveşte conţinuturile.
Apariţia volumelor de poezie (Catacombe. Aici totul e viu, editura Vinea 2008 şi Sentic, Editura Vinea 2009) presupune o devenire, o maturizare artistică apreciată prin nominalizarea la diferite premii literare. Concordanţa eticului şi a esteticului este celebrată în actul poetic participativ, plenar. Cel de-al doilea volum, Sentic, foloseşte un limbaj complex, deloc facil. Structura tematică a volumului determină o replică deschizătoare de perspective critice, abordări subordonate sesizării intenţiei de comunicare, descifrării semnificaţiilor instituite la nivel textual.
Primul capitol al volumului, anii rotunzi, desconspiră o poetică densă, plină de sobrietate, care se remarcă prin minuţiozitatea descrieriii, prin delicateţea unor imagini ce seamănă cu stampele japoneze: „sunt prea tăbăcit de tristeţea caişilor tăiaţi“ (trei şi jumătate). Densitatea imaginilor, modularitatea variată a vocilor, plurivalenţa sensurilor asemănătoare braţelor unei caracatiţe împing poemul într-un dans straniu, dar fascinant. Avem de a face cu poemul-caracatiţă, care îmbrăţişează lumea în spirală, cu toate braţele deodată.
Lupta cu sensul nu mai este ca la Nichita Stănescu dramatică, definind condiţia de a fi a poetului şi a poeziei. Poemele, având moştenire harică, sunt înzestrate cu bogăţie stilistică. Se trece prin culoare diferite de sens, nu este nicăieri o oprire, nici odihnă, lăsând loc înlănţuirii de idei şi imagini, asemănătoare unei fugi şi unei experienţe chibzuite a unei durate pe care poetul parcă nu vrea să şi-o asume. Sunt planuri de realitate sincopate, există o discontinuitate a imaginilor, ca la Frank O’Hara. „Îţi place să intri în cameră fără să te simt,/ aşa cum nu-mi mai simt eu trecutul/ când trec printr-un perete de hârtie/ pe care un maestru a retuşat o ură familiară”. Versurile citate sunt din poemul aproapedeparte şi explicitează configuraţia poetică redată în aval: „asta spune ceva despre aritmia iubirii/ de care nu te dezminţi, chiar dacă eşti ţinta/ unei invazii ordonate, ale cărei înţelesuri se schimbă/ în mod predilect cu fiecare casă părăsită.” Iubita fuge printr-un culoar din mulţimea de oameni, spre un loc de unde să-i poată distinge. Şi lipsa de ritm, şi invaziile ordonate de sens, şi schimbarea înţelesurilor sunt constante în poezia lui Florin Caragiu. De ce preferă poetul această fugă din propriul limbaj, de ce părăseşte el, printr-o serie de vieţi şi morţi consecutive, casele? Poetul care nu are un acasă în limbaj, pentru care apropierea şi depărtarea devin adiacente, prin întrupare, caută un loc în care să sesizeze oamenii, aceste făpturi despre care vorbeşte în mod paradoxal, căci spaţiul, depărtarea, sunt necesare iubirii: „şi noi acum/ suntem la sute de kilometri distanţă, dar e mai bine să ai spaţiu/ când iubeşti” (trei şi jumătate).
Dacă în primul volum Florin Caragiu a optat în mod exclusiv pentru viaţă, el se arată consecvent cu sine. Recurenţa acestei idei ne face să-l socotim un poet triumfalist, deşi nu există explozii de bucurie, iar drama nu dispare cu totul, decât poate, la final. În Sentic, cel care are capacitatea de a menţine viaţa este cântecul: „când trupul este deja pe jumătate în pământ/ şi numai cântecul ce iese din el te mai ţine în viaţă” (trei şi jumătate). Cuvintele sunt purtătoare de viaţă: „din ce în ce mai mulţi oameni/ vor să-ţi probeze sufletul/ şi îşi înfig în vene cuvintele tale/ ca pe acele de transfuzie” (transfuzii). Poemul este hrană vie: „oasele îţi sunt numărate înainte să înghiţi poemul”. (Preţ de un minut)
Poetul este acoperit cu pielea în care s-a născut. Deşi lumea este lovită de o privire otrăvită la vârf, crucea face posibilă situarea poetului într-o zonă a transcendentului, castă, în care se regăseşte şi unde se simte ca acasă: „mă acoperi cu pielea în care m-ai născut/ ştii să faci asta/ pentru că ai văzut îngerul şi nu l-ai trădat.” (şi tu) Pielea nu este pielea păcatului, care l-a acoperit pe Adam după cădere, ci învelişul ei protejează fiinţa vulnerabilă, nou-născută, a cărei taină nu se deschide decât celor capabili să vadă lumea nevăzută a îngerilor. Poate pielea aceasta este chiar cântecul, care-l naşte pe poet, dacă ne gândim la heruvic, cântarea liturgică în care se spune: „noi, care pe heruvimi în taină închipuim”. Privirea umană şi privirea divină se suprapun: „Dumnezeu mă priveşte prin ochii tăi, prin gura ta îmi spune/ să încep ziua cu o tragere la ţintă” (prin ochii tăi, prin gura ta). Criticul Marin Mincu îl vede pe Florin Caragiu ca pe un poet postdouămiist care se fereşte de „derapajele visceralizante specifice generaţiei sale”. Autorul nu se fereşte să abordeze corporalitatea, dar o ridică şi îi redă demnitatea de nouă naştere, de organ dumnezeiesc. Lumea nu mai e neantificată, are o ţintă, mesajul divin are mereu un sens soteriologic. Iubirea aşteaptă un semn al îndumnezeirii şi e plină de nădejde, pentru că „oricât de mult pământ aţi pune între voi/ rămâne un loc neumplut de mărimea unui copil” (poliform).
Dacă Florin Caragiu aparţine postdouămiismului, cum aprecia Marin Mincu, atunci cu siguranţă că o nouă perioadă de creaţie literară va ţine cont de valorile propuse în Sentic: autenticitate (unul dintre capitole se numeşte Un oraş autentic), plenitudinea trăirii şi corelarea simţirii cu înţelegerea, comuniunea şi compasiunea reliefate de titlurile unor capitole: întâlnirea şi un punct dureros.
Un oraş autentic poate fi un oraş în care oamenii nu se prevalează de propria lor umanitate, ştiu să privească cu încredere, să ridice pe cineva căzut, să cheme pe nume „în felul unui dumnezeu ce-şi descoperă chipul“, să perceapă vulnerabilitatea: „durerea e o vietate leneşă care ne aşteaptă la colţul parcului” (un oraş autentic), „fisura din tine e o rugăciune/ ce te leagă de un suflet înzăpezit,/ împachetat în aerul pe care o lumină insesizabilă/ scrie: atenţie: corp fragil!” (corp fragil), „suntem loviţi şi ne lăsăm ajutaţi” (o istorie a muţeniei). Indefinitul, vagul, neantul sunt îndepărtate prin rugăciune: „Rugăciunea e cuţitul ce ne păstrează forma,/ când ieşim afară/ prin oraşul pierdut în ceaţă“ (dimineaţa, ferestrele). Un oraş autentic este un oraş al dragostei. Iubirea presupune o delicateţe extremă: „suntem aproape, încât nu ne vedem prin cortina de muzică” (fantasia). Simţurile (văzul şi auzul) se întrepătrund. Este lumea plină de har a îndrăgostiţilor, în care dragostea doare din cauza intensităţii prea mari.
Capitolul doi, întâlnirea, te face să te întrebi despre cum este chipul fiinţei iubite, ce spor de cunoaştere aduce. Iubita este mereu prezentă, oricum invocată, este aproape-departe, chipul ei nu se compune în faţa privirii noastre. O anumită abstractizare ne face să nu o sesizăm în concreteţea ei: „ai încă o noapte în jurul trupului. Gleznele înfăşate în brusturi/ ascultă de un scâncet, care contractă spaţiul în punctul fix/ al mişcării ce înfăşoară siluetele târzii. [...] nu posezi frumuseţea, nici chiar când laşi spre ea/ reflexul unei morţi limpezi”. (încă o noapte). Ochiul celui care priveşte caută în primul rând frumuseţea spirituală, lumina care locuieşte în trupuri. Lumina este Logosul care dă sens lumii. Nu numai sufletul, dar şi trupul este avid de lumină: „se întâmplă să taci pentru că trupul este avid de lumină“ (eclipsa). Prietenii, cei apropiaţi, ştiu să distingă lipsa ei: „prietenii zic: ce este eclipsa aceasta?” (eclipsa). Frumuseţea face pereche cu somnul şi cu moartea: „e frumoasă tare aşa adormită,/ cu toată lumea în jur gata să ierte, să uite,/ te odihneşti lângă obrazul ei palid.” (e frumoasă tare), „departe, un muribund aşteaptă: asta te face de o mie de ori mai frumoasă.” (ploaia în rafale). Atingerea femeii iubite are loc într-un timp sacru, care poartă cu el memoria unei lumi mântuite: „obrazul tău îmi lasă pe umăr/ un şir de strămoşi spălaţi de potop.” (escalada) Versuri memorabile, care ne scot din contingent. Iubita poartă chipul unei lumi salvate, şi prin atingere poetul devine purtătorul unor asemenea semne. Trupurile sunt întru totul spiritualizate, pătrunse de harul transfigurator şi unificator: „tu,/ eu,/ un trup-lumină pe acoperişul lumii” (escalada).
La polul opus iubirii, comuniunii, este durerea de a nu întâlni, în sens spiritual, aproapele. Este tema capitolului trei, numit un punct dureros. Această durere nu se învaţă: „să treci ca un străin pe lângă cineva pe care-l iubeşti, să iubeşti pe fiecare om pe lângă care treci ca un străin – e o durere care nu se învaţă.” (ciulinii)
O sursă a durerii este patima: „căci dezvăţată de căinţă, dragostea ta are ceva/ dintr-un spectru care te chinuie, când cineva/ are nevoie de tine şi nu te încumeţi să treci/ peste marginea cu dinţi de fierăstrău a gândului tău” (ziua începe pe eşafod). Rănile deschise, durerile sufleteşti sunt însă răsplătite de Dumnezeu cu însăşi prezenţa sa: „Dumnezeu este revanşa noastră pentru tăieturile care nu se închid“ (dragostea se consumă ireversibil). În poemul nu mi-e simplu întâlnim durerea unui trecut amputat: „moartea nu e tristă când bate în roşu şi o luăm pe datorie,/ nu mi-e simplu să-şi spun că ne-am rătăcit,/ că dragostea ţâşneşte din trecutul amputat.”
Ultimul capitol, sentic, jam session cu Carmen Lasswell, este o ilustraţie despre cum „din războiul acesta nu vom ieşi cu trofee, ci cu ştiinţa plutirii.“ (eclipsa). Leagănul poartă un auz desfundat, poartă o muzică lină, leagănul fiind de fapt al inimii care, ieşind învingătoare din războiul nevăzut este învăţată plutirea şi lentoarea unei muzici divine, care umple totul, căci inima devine numai auz: „În auzul prezent pretutindeni, stă ca şi când ar zbura/ şi zboară ca şi când ar sta/ pasărea... Se revarsă apele mici ca fluviile/ şi inima se leagănă noaptea şi ziua./ Şi, ei, grei i se lasă ochii/ ca-ntr-un leagăn, între pleoapele strâns adunate,/ căci în poartă, ca pe aripi întnse,/ acest auz desfundat până departe... / (De acum, muzica întorcându-se lent în semiprofil...)” Nu ştiu dacă poezia lui Florin Caragiu va da seama, de acum înainte, de acest gest al muzicii, dacă va fi o schimbare de ton, dacă poemele vor evalua în direcţia nouă a acestui ultim capitol, în care îl regăsesc pe poetul dinainte de debut. Drama şi tensiunea din volume dispar acum şi poetul lasă loc spiritului ludic, sprinţar, să hrănească poezia, care îşi păstrează rafinamentul şi inteligenţa. Armonia, ritmurile de creştere ale muzicii sunt sugerate cel mai bine de simfonie. Simfonia preia tensiunea capitolelor anterioare şi ne lasă o lume limpede, cu contururi ferme, în care putem străvedea ideile şi structura unei lumi în care ludicul ne aminteşte starea de după potop. Răsfrângeri de pleoape misterioase şi transparente, de parcă poetul ar fi fost atins de acea prezenţă tainică, despre care ştim că îi lăsa „pe umăr un şir de strămoşi spălaţi de potop”. Poate că strămoşii aceştia sunt poemele proaspete, curate, salvate dintr-o lume a angoaselor, la a căror memorie parcă participăm cu toţii. Ne amintim desigur, leagănul şi topirea ce marchează finalul cărţii: „Ei, şi apoi dulap-ul insalivat se topeşte şi se leagănă cu o imagine în apă,/ amestecat cu litere de lapte în ciocolată.” Atunci vom fi cu toţii de acord că din războiul, din lupta descifrării sensurilor acestei cărţi nu am ieşit cu trofee, ci cu ştiinţa plutirii.

Psalmul 102

Fecioară Curată (Agni Parthene)

În interpretarea protopsaltului Theodoros Vasilikos (ucenicul lui Trasivoulos Stanitzas, protopsaltul Constantinopolului)



Variantă românească:

Psalmul 50

vineri, 1 ianuarie 2010

Protopsaltul Travoulos Stanitzas









„Visul unui Om Ridicol” (1992), desen animat (pictură pe sticlă) realizat de Alexandr Petrov

Desenul animat, bazat pe povestirea scurtă cu acelaşi nume a lui Feodor Dostoevski, a fost premiat la festivalul de la Ottawa.
Subtitrarea în limba spaniolă.

Partea I-a



Partea a II-a

Reportaj despre arta lui Alexandr Petrov - "The revived painting technique"

Moya Lyubov (Dragostea mea) (2006), de Alexander Petrov, după un roman al lui Shmelyov, „A story of love” (Poveste de dragoste)

Filmul a fost nominalizat pentru premiul Oscar în 2007.


Partea I



Partea a II-a




Partea a III-a