darul

fiecare ființă

are nevoie de cineva care s-o închine

nevăzut

cu un gest ce crește din credința

că întâlnirile pictate în clipă

nu-s întâmplătoare

viața ce ne atinge în fugă

ne e dată

ca s-o dăruim mai departe

în jocul fără sfârșit

care este dragostea

ea își face locaș oriunde

îi este chemat numele

sunt fericit

când te văd, pot să uit de griji,

chipul tău îmi luminează calea în noapte.

merg pe cărări nebătute

cu sentimentul că ele mi se aștern la picioare.

ochii tăi sunt ferestre

prin care văd bunătatea lui Dumnezeu

ce ne iese înainte

ca o suflare ce sporește dorul,

împletindu-ne,

uitându-ne în celălalt.

trăim clipa,

amurgul și răsăritul contopite.

cearta cu sine a lumii se stinge,

grăuntele de muștar își aruncă spre cer

brațele încrucișate-nlăuntru.

trecerea vremii se odihnește la umbra lui,

în semnele cuielor,

aceste puncte în care se sprijină universul

când sare dintr-o dimensiune în alta.

pomană

tot ce trăiești e primit de pomană.

iei, mulțumind: bogdaproste!

lucrurile se aranjează ca prin minune

în labirintul în care întâlnirile

sunt mai importante ca ieșirea,

căci timpul crestează în ochi

un semn purtător de speranță

pentru miriade de ființe

cu stomacurile arse de foame,

cerând milostenia asta imposibilă,

iubirea ce ne scoate din fire.