sosia

pe un culoar cu uși întredeschise

mergeam încet purtat de negre vise

și-am auzit foșnind într-o odaie

pasul pe loc al unui om de paie.

mirosuri de feștilă fumegândă

și-un ochi ce-n întuneric sta la pândă

se împleteau cu-o stranie chemare

ce m-atrăgea spre umbra plutitoare.  

să intru-am vrut, dar înlemnit în prag

tot ascultam topit un cântec vag,

ce se pornea și se oprea la nesfârșit,

stârnind un gând himeric, infinit.

căci înăuntru-s eu. și nu sunt eu.

ca mucul unei lumânări de seu

ce nu mai arde. cu-mpăcare

m-am smuls din vrajă și-am ieșit la soare.