oriunde mă simt ca acasă
când stau cu Domnul la masă
și-mi spune încet la ureche
povestea cea nouă și veche.
mă vede pierdut în tăcere
când luna apare și piere,
El suflă spre mine și-o clipă
devine-nlăuntru-mi aripă.
și uit de griji, de tristețe,
de noaptea pictată pe fețe,
de sângele palid al fricii,
de umbletul orb al furnicii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu