pomelnic

viii și morții –

râuri de chipuri înaintând încet spre mare –,

salvați în mine odată cu clipele:

adun numele lor

pudrat cu o prezență fină

în gestul de dăruire,

vasul care mă poartă spre necunoscut,

cu senzația că spațiul și timpul sunt în mine,

iar eu, liber
în dragostea ce mă leagă de toți.