duminică, 7 martie 2010

Răspuns de apărare

Sunt persoane care răspândesc pe diverse bloguri un fragment de dialog între Părintele Arsenie Papacioc şi Părintele Ioanichie Bălan, doi duhovnici pe care de altfel îi stimez, dar care greşesc în privinţa aprecierii Pr. Ghelasie şi a scrierilor sale.
Ca să lămuresc problema, o sa redau aici fragmentul şi o să arăt de ce acest dialog comportă erori de înţelegere. Să mă ierte distinşii părinţi şi ucenicii lor, dar adevărul e deasupra tuturor şi nu consider că este o lipsă de respect să încerc a face lumină în acest caz, mai ales că eroarea lor nu este din intenţie rea, şi e firesc să corectezi atunci când intenţia ta este onestă.

Iată un fragment citat din cartea “Ne vorbeste pr. Arsenie Papacioc”, vol II:


“P.I.(Pr. Ioanichie): – De miscarea Parintelui Ghelasie de la Frasinei ce ne spuneti? Se amesteca Ortodoxia cu ideile budhiste, cu reîncarnarea, cu plante, cu radacini, cu buruieni…
P.A.(Pr. Arsenie): – Cu pâine harica (parintele râde).
P.I.: – Iei faina, o înmoi si usuci la soare, apoi la umbra, o manânci si zice ca dupa aceea ai har în tine.
P.A.: – Felix e împotriva lor.
P.I.: – Si eu sunt împotriva lor. Eu am vazut o carte a lor, o am în casa, dar nu o mai gasesc. „Isihasm” se numeste. El are multe carti.
P.A.: – E scrisa marunt, nu se poate citi.
P.I.: – Nu numai ca marunt, dar nu întelegi ideile. Totul e pus cu litera mare si, sus, numele lui, apoi titlul cartii: „Isihasm”; mai jos: „Dialog în absolut”, si mai jos: „Editura Axis Mundi”. Asta înseamna „Editura masonica mondiala”. Ca sa stiti. Noi suntem informati în privinta aceasta. Si el colaboreaza cu ei, iar cartea înauntru e plina de însemne budhiste si yoghine: yin si yang, idei de reîncarnare, nici un citat din Biblie, si o semneaza „Ghelasie”. Ati auzit de carti din acestea? Iar pe coperta cartii, culmea, pe coperta mare a cartii, apare steaua lui David si semnul masonic pus ca un blazon, ca o sigla, peste Duhul Sfânt. Deci Duhul Sfânt este cenzurat de sigla masonica.
P.A.: – E ceva amestecat, parinte.
P.I.: – Ceva… Doamne! Si erau cei doi de la Râmnicu Vâlcea, iertati, am vorbit cu ei -eu sunt îndraznet. N-a facut nimic! Am vorbit si cu Înaltul de la Iasi.
P.A.: – Steaua lui David, sa zic asa ca sa fiu înteles, este adoptata de evrei. E „crucea” lor.
P.I.: – O fi de evrei, dar nu trebuie sa o pui peste Duhul Sfânt.
P.A.: – Dar, David, parinte, când a facut steaua aceasta n-a facut-o fara rost, a facut-o Împaratul David. Uite de ce (sa ma scuzati ca va dau o mica explicatie): steaua lui David, când a facut-o el, a considerat ca fiinta omeneasca este în fruntea tuturor lucrurilor creatiei lui Dumnezeu. Si, atunci, el a vrut sa prinda aici omul, care înseamna si femeie. Si, atunci, pentru om, care e tare în umeri, a facut triunghiul cu baza în sus. Un triunghi echilateral. Pentru femeie, care e mare în solduri, pentru nasteri, a pus triunghiul inversat. Si aici e om si femeie. Are o motivatie, numai ca noi nu o acceptam, pentru ca evreii, propriu-zis, nu se astâmpara cu tot ce fac.

Comentariul meu este următorul:

Acest dialog intre Parintii Ioanichie si Arsenie arata cat de prost informati sunt dansii. Ii respect ca oameni duhovnicesti, dar nu iau de bun tot ce zic pentru ca sunt cazuri cand, uite, vorbesc din auzite sau fara sa aiba habar. Parintele Arsenie a auzit despre Pr. Ghelasie de la “binevoitori”, fara sa fi citit nimica (mi-a spus personal), si pr. Ioanichie probabil la fel. Pr. Ghelasie aduce o critică foarte pertinentă în favoarea viziunii creştine ortodoxe şi împotriva reîncarnării şi a teoriilor orientale în genere. La fel, aduce o critica pertinenta din perspectiva crestina iconica teoriei orientale despre Yin si Yang, de logică energetist-dualistă. Are chiar o carte care se ocupă cu critica teoriei reîncarnării, arătând că este inacceptabilă într-o înţelegere creştină, axată pe Taina Întrupării şi Învierii lui Hristos. Pe de altă parte, e absurd să iei în derâdere medicina naturală, când creştinismul pune preţ pe toată creaţia ca dar al lui Dumnezeu pentru om şi atâţia oameni bolnavi au nevoie de o alinare reală în bolile trupeşti. Pr. Ghelasie a publicat la Editura Axis Mundi tocmai ca multi dintre cei fascinati de conceptiile orientale sa citeasca si sa inteleaga adevarul dumnezeiesc al viziunii crestine. De altfel, ulterior, multi dintre acestia l-au cautat si au descoperit comoara ascunsa in tarina, facand lucrator harul Botezului. Iar cat despre sigle si colaborari cu masonii, este iarasi o afirmatie gratuita, o eroare grosolană, Pr. Ghelasie neavand absolut nimic de-a face cu masoneria si simbolurile masonice. Cred ca s-a ajuns in situatia sa nu mai poti folosi un simbol, o reprezentare simbolica, ca iti sar in cap unii ca uite, simbolul respectiv apare prin nu stiu ce carte masonica. Or important nu e simbolul ca reprezentare grafica formala, ca a aparut pe nu stiu unde, ca doar daca apare o reprezentare in forma de cruce in nu stiu ce tratat necrestin nu o sa lepadam Crucea! Importanta e folosirea contextuala a simbolului respectiv, ce sens ii dai! Si cu siguranta la Parintele Ghelasie nici nu poate fi vorba despre insemne masonice. Toate simbolurile folosite au o semnificatie crestina precisa, cu incarcatura dogmatica. Cum se intampla si cu Steaua lui David, despre care voi aminti mai jos.
Apoi Pr. Ghelasie vorbeste despre painea pustniceasca pentru ca ea era cuprinsa in traditia pustnicilor isihasti, care coceau painea la soare, fara foc. Nu zice nicaieri ca daca mananci painea ai har, ci ideea e sa ai constiinta ca Hristos e Painea Vietii pana si in cele mai marunte acte ale tale, cum e hrana. Si ca Dumnezeu a randuit ca painea sa fie aleasa ca un “chip” al Trupului lui Hristos in lumea materiala si in liturghisirea euharistica a Bisericii. Iar explicatia Pr. Arsenie despre Steaua lui David e ridicola, desacralizanta in raport cu Scriptura si cu sensul ei dumnezeiesc si nu ii face cinste Parintelui Arsenie, sa ma ierte Parintele. Faptul că Vechiul Testament prefigurează arătarea Tainei Întruparii lui Hristos este un principiu patristic central. Pr. Ghelasie arata clar sensul dumnezeiesc, revelat in crestinism, al Stelei lui David. Triunghiul cu varful in jos inseamna ca Dumnezeu s-a intrupat, iar triunghiul cu varful in sus inseamna ca omul se indumnezeieste. Deci Steaua lui David se traduce prin cuvantul Sf. Atanasie cel Mare: Dumnezeu s-a intrupat ca omul sa se indumnezeiasca. Mare pacat ca un om duhovnicesc ca Pr. Ghelasie este atacat. Slavă Domnului că ierarhii noştri au avut înţelepciunea să nu ia în seamă aţâţările regretabile ale acestor Părinţi, de altfel oameni duhovniceşti (vezi, de exemplu, aici, un articol al Mitropolitului Serafim Joantă). Se pare, însă, că şi cei duhovniceşti mai pot greşi. Mai mult ca sigur că au o intenţie bună, dar în acest punct râvna e nesocotită.
Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!
Pe de altă parte, Pr. Staniloae, ale carui cuvinte la adresa Pr. Ghelasie, spuse foarte in treacat si lipsite de argumentatie, sunt invocate ca argument, a recunoscut ca nu a citit decat cateva pagini din scrierile Parintelui Ghelasie, ca nu a aprofundat scrierile lui si prin urmare nicidecum nu a fost in masura sa dea vreun verdict argumentat. Sunt sigur că dacă Pr. Staniloae ar fi citit mai mult s-ar fi convins de ortodoxia autentică, plină de har, a Părintelui Ghelasie.
Este adevărat că scrierile Părintelui Ghelasie nu sunt, pe alocuri, uşor de parcurs şi de înţeles, din cauza bogăţiei de sensuri şi legături, care nu se lasă epuizată. Rog pe toţi cei de bună-credinţă care au întrebări sau nelămuriri în privinţa vreunui pasaj din scrierile Părintelui Ghelasie, să îmi scrie pe adresa care apare afişată pe blog şi le voi răspunde, după cum mă va lumina Dumnezeu.
Şi ca să fie înţeles nu e vorba despre nici o mişcare a Părintelui Ghelasie, ci Părintele a avut, ca orice iscusit duhovnic, mulţi ucenici. Părintele Ghelasie a îndemnat mereu pe toţi să fie oameni cu conştiinţă eclezială şi liturgică, în comuniune cu întreaga Biserică, dezvoltandu-se, in specificul traditional propriu, în consonanţă cu Sfinţii Părinţi.
Oameni buni, hulirea unui bineplacut al lui Dumnezeu este mare pacat, pacat impotriva Duhului Sfant!!!

Dumnezeu să ne ierte si sa ne lumineze! Fericiţi făcătorii de pace! Feriţi-vă de certuri de cuvinte şi dezbinări!

14 comentarii:

alexandru valentin craciun spunea...

Am citit textul, mi se pare ca deja acorzi mai multa atentia decat merita acestor pseudo-argumente, pe care orice om de bun simt (sau de buna credinta, ia-o cum vrei) le poate deslusi si singur. Nu sunt propriu-zis acuzatii, sunt impresii si pareri la prima vedere. Discutam pe argumente, nu pe pareri, restul e pierdere de vreme. V.A.

Florin Caragiu spunea...

Am trecut cu vederea mult timp, dar din pacate se insista cu postarea pe ici colo in foc automat a acestui fragment de dialog si m-am gandit ca e bine, totusi, sa aduc o minima intampinare, tocmai pentru a arata metemeinicia parerilor respective. Si nu vreau sa aduc ofensa nimanui prin asta, pentru ca la randul meu ii respect pe cei doi duhovnici amintiti. Numai ca Parintele Ghelasie este un mare duhovnic la randul lui si e pacat sa nu ne bucuram de tot ce este bun si dumnezeiesc in Biserica.

mihai.onofreiciuc spunea...

Exemplul explicatie dat de Pãrintele Arsenie despre Steaua lui David este doar unul din lunga serie de dihotomii întrepatrunse: trup-suflet, Om-Dumnezeu, război şi pace, înviere prin moarte, credinţă prin cercetare, învingere prin predare, libertate prin ascultare ...

Florin Caragiu spunea...

Sigur ca raportul intre barbat si femeie trimite, cum spune si Sf. Apostol Pavel, la raportul Hristos-Biserica. Insa problema importanta de constientizat este ca Vechiul Testament este asumat de Biserica Ortodoxa Crestina ca istorie a mantuirii, istoria ce pregateste si prefigureaza Intruparea lui Hristos. Deci pentru noi, ca crestini, steaua lui David trimite la taina lui Hristos Intrupat, si acesta este sensul ei mistic, in primul rand, in acord cu erminia patristica.
Explicatia data de Parintele Arsenie, in ideea ca steaua lui David e semn masonic si "crucea evreilor", iar cele doua triunghiuri reprezinta simbolic barbatul si femeia plecand de la conformatia sexuala, mi se pare, totusi, deplasata in context. Toti Sfintii Parinti au valorizat Vechiul Testament ca parte din istoria mantuirii! Nu se admite o depreciere a revelatiei Vechi Testamentare si o diametralizare in raport cu ea pe baza unui diferend cu alte conceptii necrestine. Sensul contextual al Stelei lui David in crestinism este specific, unic, iar interpretarea Pr. Ghelasie arata fidelitatea sa clara fata de spiritul Traditiei patristice.

mihai.onofreiciuc spunea...

Florin, apreciez toate răspunsurile tale, şi cred ca ai dreptate. Mie cel mai tare mi-e frică de cei care pentru că resping, de asemenea desconsideră, celelalte demonstraţii rezolvări la o problemă, diferite de a lor, cu sinceritate neinţelegându-le.
(Cer iertare pentru forma greu inteligibilă.)

Păcat de cei care îl desconsideră pe Părintele Ghelasie.

Florin Caragiu spunea...

Mulţumesc, Mihai, mă ierţi pentru răspunsul aşa întârziat. Nădăjduiesc în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sărbători Fericite!

macedon spunea...

Eu cred că Părintele Arsenie Papacioc nu poate greşi în probleme duhovniceşti. Biserica îl acceptă ca SFÂNT. Şi o demonstrează clar şi viaţa sa şi scrierile sale.

Mi se pare că alăturarea numelui Său în această "problemă" este o lipsă de respect pentru însăşi valorile creştine. De parcă s-ar contesta puritatea credinţei celui mai mare duhovnic de până acum al României. Avem dreptul să contestăm şi să analizăm. Dar cred ca aici este o greşeală. Nu degeaba este supranumit Părintele Iubirii.

Am citit textul şi nu am băgat de seamă nici măcar o critică. Mai mult decât atât se afirmă că nu a aprofundat scrierile ce fac obiectul acestei neînţelegeri. Faptul că nu era suficient de bine informat nu afectează cu nimic evlavia meritată cu prisosinţă din partea oricărui creştin ortodox pentru că sfântul Arsenie Papacioc a fost în primul rând un părinte.


Ce se spune mai sus despre supărare este perfect adevărat. Nu te poţi sfinţi dacă nu ierţi şi nu tolerezi totul. Viaţa părintelui Arsenie e dovada indubitabilă că merită cu prisosinţă recunoaşterea Bisericii Ortodoxe.

Sunt fericit că există şi astfel de oameni care ne demonstrează în vâltoarea vieţii cât de departe suntem de multe ori de ceea ce înseamnă A FI OM..


Florin Caragiu spunea...

Draga macedon, ti se pare o lipsa de respect, dar nu este. Sunt cu totul de acord ca parintele Arsenie Papacioc e un parinte cu viata sfanta si cu scrieri duhovnicesti vii si nu vreau sa ii micsorez cu nimic vrednicia absolut deosebita, si nu spun ca a gresit in chestiuni ce tin de credinta, ci in aprecierea din textul mentionat cu privire la parintele Ghelasie, care este si el un parinte sfant, cu scrieri duhovnicesti de mare valoare. Insa si oamenii sfinti mai gresesc si aici parintele Arsenie si parintele Ioanichie au gresit. Si oamenii care ii urmeaza in aceasta greseala cu vehementa nu fac decat sa isi faca pacate. Asta e convingerea mea. Iti multumesc pentru interventie.

macedon spunea...

In primul rand va multumesc pentru reactie. Sa stiti ca este important pentru tineri sa le fie raspuns la intrebari. De multe ori cand cadem in pacat suntem judecati aspru si eventual marginalizati dar mai rar se gaseste un om care sa incerce sa ne inteleaga, sa ne explice cu rabdare si chiar sa ne aduca pe calea cea buna.

Asa am crezut eu cand am citit acest text. Ca este la mijloc o eroare. Nu toti sfintii sunt la fel.

Cred ca problema este aici: "...Pe de altă parte, e absurd să iei în derâdere medicina naturală, când creştinismul pune preţ pe toată creaţia ca dar al lui Dumnezeu pentru om şi atâţia oameni bolnavi au nevoie de o alinare reală în bolile trupeşti." - Tocmai ca medicina naturala se adreseaza bolilor trupesti insa prin ea nu se poate ajunge la mantuire.

"Toate sunt permise dar nimic nu trebuie sa puna astapanire pe tine".

Ori a folosi medicina naturala ca mijloc in vederea mantuirii ar insemna acceptarea lucrurilor materiale ca fiind responsabile de indumnezeire. Ceea ce este total opus doctrinei crestine. Daca omul urca si Dumnezeu coboara, mijlocitor nu poate fi alimentatia ci spiritul prin rugaciune, post etc.

In umila mea intelegere a religiei in care am fost botezat, cred ca aici este problema "dialogului" de mai sus.

Poate gresesc. Si ar fi sanse mari. Sunt tanar si am multe nedumeriri.

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Raman la parerea ca exista o eroare la mijloc.

O zi frumoasa!

macedon spunea...

Mulţam pentru explicaţii.

Rămân la părerea că la mijloc este o neînţelegere. Şi oricum în textul de mai sus reiese că Părintele Arsenie nici măcar nu aprofundase aceste cărţi. Doar îi fuseseră puse în faţă nişte informaţii neverificate.


Cred că cei care răspândesc pe internet afirmaţii nedrepte ar trebui să aprofundeze cărţile Părintelui Ghelasie, TEMEINIC, şi după asta să publice analiza. Numai aşa adevărul va ieşi la suprafaţă. Nu toţi sfinţii sunt la fel. Şi fiecare zonă are specificul ei cultural. Unii sfinţi au o iubire mai mare alţii mai mică. Asta nu înseamnă că toţi trebuie să fie identici.

Asta e părerea mea. Naivă sau nu, e tot ce am putut să înţeleg din aceste rânduri.


Salutare!

Florin Caragiu spunea...

Intru totul de acord cu dvs. Si eu sper ca timpul sa filtreze in urma unor cercetari temeinice toate parerile eronate. Dumnezeu sa ne acopere cu milostivirea sa prin rugaciunile sfintilor Sai. Va salut, cu respect!

Florin Caragiu spunea...

Relativ la problema alimentatiei, bineinteles ca medicina naturala "nu asigura mantuirea", dar ca parte a vietii alimentatia si remediilenaturale sunt integrate in urcusul duhovnicesc al omului in intregul sau. In acest, orice face un crestin e spre slava lui Dumnezeu si e subsumat stradaniei sale duhovnicesti. Sfintii i-au ajutat adesea pe bolnavi sa se vindece nu numai sufleteste, ci si trupeste, pentru ca le era de folos. Desigur, sunt si cazuri cand boala e prin iconomia lui Dumnezeu un leac pentru suflet. Dar important e ca trupul si sufletul sa fie privite in taina lor crestina, cu menirea de a se sfinti omul intreg ca icoana vie a lui Dumnezeu. De aceea toate gesturile omului, chiar cele mai obisnuite, sa retina in sine taina rugaciunii iconice, adica a asezarii filiale a omului inaintea lui Dumnezeu.

mihai.onofreiciuc spunea...

Hristos a inviat!

Roscovele nu sunt responsabile ca l-au trezit pe fiul risipitor, dar au determinat gandul de trezire a acestuia.

Florin Caragiu spunea...

Adevarat a-nviat! Da, constiinta poate trage prilej de schimbare a mintii din orice intamplare survenita prin purtarea de grija dumnezeiasca...