sâmbătă, 17 aprilie 2010
Marius Dabija (13 ianuarie 1969-22 iunie 2003)
Un prieten căruia îi păstrez o vie amintire este Marius Dabija. Minte strălucită, scormonitoare, imprevizibil in acţiuni, căutând mereu soluţia surpriză. În clasele a VII-a şi a VIII-a am lucrat împreună la matematică, pregătindu-ne pentru Olimpiade. Ca să variem, jucam şah până nu mai ştiam de noi. Era talentat şi la fotbal, tenis de masă etc.
În liceu ne-am văzut mai rar. Eu eram la liceul I. L. Caragiale, el, la Mihai Viteazul. L-a avut profesor pe Eugen Onofraş. În clasa a XI-a, Marius a luat locul I la Olimpiada de matematică, faza Naţională şi la Olimpiada Internaţională de Matematică. După ce a absolvit Facultatea de matematică, a plecat la doctorat în America, unde munca de cercetare i-a fost încununată de reuşită. A luat doctoratul şi a scos nişte articole remarcabile.
Ca elev şi student, era în stare să-şi conducă profesorii de la agonie la extaz şi invers. Născocea pe loc soluţii din cele mai diverse la câte o problemă, după care, lăudat fiind de profesor, care nu reuşea totuşi să urmărească deplin şirul argumentărilor, revenea şi arătând că greşise într-un loc ştergea totul, scoţând ca din joben o altă demonstraţie fulger. Asta se putea întâmpla de câteva ori la rând...
Avea de regulă o deosebită poftă de viaţă, umor, voioşie, neastâmpăr, o doză sensibilă de nonconformism, atras de situaţii-limită, uneori fiind, e drept chinuit de gânduri şi întrebări, incertitudini existenţiale, întorcând lucrurile pe toate părţile în căutarea unei soluţii, construind şi deconstruind la nesfârşit.
Mie îmi părea câteodată, în unele momente ale sale de graţie, că regăsesc profilul unui Mozart al matematicii. Am aflat cu durere în inimă vestea că în America a trecut pe neaşteptate la cele veşnice, în plină activitate creatoare, la numai 34 de ani. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
Articole Publicate:
Dabija, M. "Algebraic and Geometric Dynamics in Several Complex Variables". PhD thesis, University of Michigan, 2000. ps.gz
Bonifant, A. and Dabija, M. "Contractive Curves". International Journal of Mathematics and Mathematical Sciences, 30(4), 2002. ps.gz
Bonifant, A. and Dabija,M. "Self-maps of P2 with invariant elliptic curves". Contemporary Mathematics, 311, 2002. ps.gz
Coman,D.and Dabija, M. "On the Dynamics of Some Diffeomorphisms of C2 near parabolic fixed points". Houston Journal of Mathematics, 24(1), 1998. pdf
Articole Nepublicate:
Dabija, M. "Bötcher divisors", 2000. ps
Dabija,M. "Self-maps of projective bundles on projective spaces",2000. ps
Dabija, M."Self-maps of ruled surfaces", 2000. ps
Dabija,M.and Jonsson, M. "Self-maps of P2 with an invariant curve of curves", 2002.
Sursa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu