cum ar fi să-ţi spun: ai raze x în priviri?
pe când îşi întoarce faţa spre ape
sylvia plath:
o băutură
neatinsă – fluviul.
de ce nu se prăbuşeşte în sine
acest univers răsfoit de fotonul vibrând
la marginea găurii negre – cu umeri aduşi,
pui degetul pe rană – în care-a
dispărut
parteneru-i, lângă ceasul cu lanţ?
tot urmărind pleiade, suntem în joc:
cu lumânări-supernove, oriunde ne poartă
cerul vârstat cu sânge ca un drapel
sfâşiat.
peste bulgării uzi se rotesc pescăruşi –
puncte
ce se unesc când depărtarea se strânge
în noi –
tot mărunţişul de vorbe îl schimb pe un
zâmbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu