du-te vino

trenul pleacă din gară

cu un sentiment de déjà vu

al absenței mele de pe peron

fără să știe că m-am furișat în el

și merge așa spre alpi

vesel și liniștit

peste întinderi de chiciură

cu o discretă nostalgie

numărând pomii

până devin o linie continuă

ascultă viața

și o duce mai departe

ca pe o culoare pierdută în mine

în tunel am pierdut semnalul

visez colorat

căsuțele de pe coama dealului

verdele închis al pădurii

pământul negru

copacii subțiri ca niște pensule

și noi doi

pipăind crăciunul

ce ne-a împodobit

așa și pe dincolo

Florin Caragiu