te abandonezi cuiva cum ți-ai salva în el zilele,
prinzându-ți ființa în încercarea
de a perpetua un început în care-i cuprins sfârșitul:
asta-i dragostea – o experiență primă și ultimă.
poate însă celălalt să primească, vulnerabil fiind,
întreaga revărsare a sinelui ce i se-ncredințează?
abia atunci întrezărești că omul are o taină,
un chip al iubirii Celui în care sunt toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu