Drumul de la muzica rock la preoție (pasaj dintr-un interviu cu părintele Radu Ioan Trifon)

Rep.:  Fost star rock, Radu Trifon a cunoscut devreme succesul, fiind solist într-o formație care avea toate șansele să urce pe culmile celebrității. Încă era prieten cu scena când și-a descoperit vocația pentru preoție. Mai târziu, și-a schimbat doar modul de interpretare, mesajul a rămas același. Părintele Radu are 51 ani. A fost 20 ani inginer, apoi, o scută perioadă, asistent universitar. De 12 ani slujește ca preot și de 7 ani este și consilier pe probleme de învățământ și tineret la Episcopia Devei și Hunedoarei.

Pr. Radu: Convertirea a constat în faptul că am înțeles, la un moment dat, cu ce se mănâncă viața și care e scopul ei. Și fără Dumnezeu, nu prea am ce face.

Rep.: Cu ce-ați crezut că se mănâncă viața?

Pr. Radu: Celebritate, faimă, notorietate, cultură, artă...

Rep.: Și care a fost momentul în care ați înțeles?

Pr. Radu: Primisem foarte multe scrisori pe vremea când eram cântăreț, pentru că atunci nu existau electronicele, și aveam fani box în două reviste de muzică din România, și acolo primeam scrisori. Dar cele mai multe scrisori nu erau despre “ce frumos cântați” și “vreau și eu un album”, ci despre “m-a părăsit iubitul”, “soțul vrea să divorțăm”, și mi-am dat seama că datorită textelor pe care le scriam și muzicii pe care o cântam, lumea percepea, de fapt, un om spiritual, și eu nu eram deloc. Încercam să fie, dar eu nu eram un om spiritual, cu atât mai puțin duhovnicesc. Nu știam ce să vorbesc. Și mi-am dat seama că problemele sunt altele, cu care se confruntă lumea.

Rep.: Și ați făcut teologia, dar ați făcut-o cu gândul să vă preoțiți, sau doar să înțelegeți?

Pr. Radu: Muream, ca să zic așa, între ghilimele, eram inginer la Romtelekom, în serviciul de proiectări, și mintea mea nu era setată pentru așa ceva, deși eu am terminat Electronică și Telecomunicații, mă rpg, dus cu valul, înainte de Revoluție; tot timpul în mintea mea era altceva. După Revoluție am zis: “Gata, eu dau la Conservator”, că “Muzica-i pasiunea vieții mele”; pe urmă am descoperit un pic de filosofie, de psihologie, am zis: “Hai să le fac”, și un bătrân, cuvios aș putea spune, mi-a zis: “Mă, dar la Teologie nu crezi că le găsești pe toate?”. Deci pot să spun că prima dată m-am dus din curiozitate și din dorința de a mă pune la punct. Am vrut să renunț, în primul an de teologie am zis că “nu-i de mine aici”, deci, clar, nu-i de mine...

Rep.: Ce nu vă plăcea?

Pr. Radu: Eu eram mai bătrân cu zece ani decât colegii mei, mă așteptam la o atitudine mult mai duhovnicească, mult mai orientată către spiritualitate, și am găsit o atitudine suficient de mundană, poate mai mundană decât în prima Facultate pe care am făcut-o la Timișoara.

Rep.: Dar nu e o greșeală să punem eticheta asta? Adică toți ne așteptăm, când spui Teologie, la spiritualitate...

Pr. Radu: Da, așa-i...

Rep.: Dar sunt oameni acolo...

Pr. Radu: Da, mi-am dat seama, dar primul an a fost dezamăgitor, adică venisem cu: “Aicea vom rupe, ne rugăm împreună, facem...” Nu s-a întâmplat chiar așa, și am ajuns printr-un concurs de împrejurări, la părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, pentru că una dintre fiicele mele a avut niște probleme de sănătate imediat după ce s-a născut și nu-i dădeau medicii de capăt, și am citit “Medicina isihastă”, am ajuns până la părintele și acolo, cumva, m-am clarificat că nu trebuie să renunț la teologie,pentru că părintele Ghelasie mi-a zis: “N-are fata nimic, fata este așa pentru că tu nu ești cum trebuie, sau că voi, familia, nu sunteți cum ar trebui” și mi-a dat, mă rog, sfaturi de viață, și atunci i-am spus, la sfârșit: “Uite, părinte, am intrat la Teologie, nu mă regăsesc foarte tare acolo, aș vrea să renunț”. Și a fost prima dată când s-a încruntat. Până atunci el era foarte glumeț și era cu “Măi” și cu “Băi” și așa... S-a încruntat și zice: “Dacă tu renunți la Teologie, eu îți dau canon să nu renunți”, adică foarte serios: “Nu, te duci și faci Teologia”. Și zice: “Pe mine mă mai cauți în momentul în care vii și-mi arăți diploma de absolvire”. Așa s-a întâmplat că la o săptămână după ce am terminat Teologia, am aflat că a trecut la cele veșnice. A fost un gest care să mă motiveze. Probabil a văzut în mine ceva, nu știu... Trebuie să vă spun că au foast patru oameni care mi-au marcat viața, ca să zic așa. Primul a fost părintele Ghelasie. O singură întâlnire am avut cu sfinția sa, dar a fost determinantă în a nu renunța. Apoi a fost primul meu duhovnic, pr. Vasile Vlad, care este profesor de teologie morală la Arad, care era un tip foarte riguros. El mi-a impus jaloanele. Acum poate că n-aș mai fi așa riguros cum am fost în tinerețe, cu anumite trăiri și cu un anumit mod de abordare a vieții în genere. După care am ajuns la părintele Crăciun Opre, care este unul dintre discipolii pr. Arsenie Boca. Spovedania la pr. Crăciun era de genul: el povestea și eu înțelegeam din povești că el mi se adresează mie, și fără să pun eu întrebări, și fără să vin eu, efectiv cu problemele mele. După ce am terminat Masterul, am zis: “Poate că n-ar strica să fiu și preot”. Nu se arăta… Pe vremea aceea țineam de Episcopia Aradului, erau altele condițiile..., și renunțasem la idee. Și, la un moment dat, când s-a eliberat o parohie aici, la Hunedoara, am fost sunat de unul dintre consilierii de la Arad, și zice: “Uite, Radu, s-a eliberat o parohie, dacă vrei, poți să-ți pui dosarul”. Și am zis: “Îmi pare rău, eu nu mai doresc, dar întreb duhovnicul”. L-am sunat pe părintele și zice: “Nu știu ce să-ți spun”. El niciodată nu spunea: “Fă”, sau “Nu fă”, ci “Ne-om ruga și vedem ce se alege”. Și a doua zi m-am trezit cu el la ușă și zice: “Dă-mi dosarul, că eu mă duc la Arad”. El mi-a depus dosarul, el mi l-a dus. “Dacă este al tău, va fi”. A fost.

 Sursa:

https://www.youtube.com/watch?v=-Mp5f8DIOic&feature=share&fbclid=IwAR2Z1sfrSOFCnXd0rCHUxSgWmUMYzDQ1M2UKyzjD1NxAe3PbhrwNCER6cJ8