trupul dă bătălii fantastice pentru mine, cu
pierderi uriașe și biruințe pe muche de cuțit. stau și-l privesc și mă uimesc de
cât de tihnit pot fi bându-mi ceaiul de dimineață, gândind la așezarea zilei sau reflectând
la cursul acestei vieți în care haosul îmblânzit, turnat în forme familiare, și
totuși mereu surprinzătoare, îmi amintește de dragostea ce m-a creat din nimic.
mulțumesc și iar mulțumesc, cu o dăruire ce este deopotrivă o deschidere spre primire și înnoire. gestul acesta e o rugăciune cu memorii euharistice, în care mă uit și mă regăsesc, și întorc
darul de Sus naturii din mine, ce luptă să mă țină în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu