nu te
mai lupţi cu acest
rău: viaţa
e-n
mâinile
Domnului. armata de detractori –
nisipii,
ca o dună gata
s-acopere frumoasele chipuri
adâncite în aerul tare, sub
atracţia unor
privelişti
ce
nu-s altfel decât
încrustate-n tristeţea
fericită a inimii – nu află în vârful cuţitelor
decât răvăşitoarea absenţă a pragului.
ura
lor e o pânză ce le-acoperă faţa;
veninul
cuvintelor rămâne pe limba lor,
neştiind ei de unde vin, unde
se duc
cei
ce sufletu-şi
pun pentru risipitorii ce uită departe
casa
unei îmbrăţişări plutind – peste chinul
uitării –
ca
o aducere-aminte. un ac pluteşte-n sângele
acestor
trişti cavaleri
ai invidiei, ascunşi
sub
masca unor îndeletniciri
sanitare:
ei
morţii împotriva viilor îi asmut. ci tu
în gipsul
feţelor sapi un
tunel: aşa cum
sunt,
îi
iubeşti. iar suferinţa ce-i macină,
fără să ştie, luminează insesizabilul gest.