îţi vezi păcatul şi te apleci ca apăsat de o mână pe cap
viaţa aduce cu un eşec îndelung presimţit
şi totuşi e mai mult: intri în sabia rotitoare a iubirii
şi lumina de-afară curge ca un sânge
pe tâmple – unul care face trăsăturile vii,
iar cuvintele răsucite şi lipite la capete,
ca nişte benzi cu o singură faţă. şi crucea
pe care o desenezi din pătrate
e acum cubul perfect în care soarele stă la păstrare,
când străbătut de mângâieri nevăzute
se îndepărtează un chip – ca apa
a curs şi lumea lui e un văl ce-l acoperă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu