pentru că tu, în cădere, ai ţinut făclia dreaptă
şi lacrimile nu-ţi cad de pe obraji o dată cu ploaia,
frumuseţea ta-i oţelită capcană. ea aşteaptă
lumina de seară, în care gândurile se nasc
fără amintiri dureroase: însăşi durerea lasă un praf fin
pe un chip nemişcat. şi, Doamne, faţa Ta se ridică
din piept ca o ancoră – deodată nu mai văd ţărmul.
2 comentarii:
Ce frumos, frumos ca o respiratie! valabil pt toate poemele scurte, din toamna pana-n primavara asta. Ai Vector, Florin!
Buna ziua, ceea ce pot sa fac este sa raspandesc linkul lasat de dvs. Pe facebook il puteti posta chiar dvs. Ii doresc mamei dvs. sa-si recupereze cat mai grabnic starea de sanatate.
Elena: multumesc frumos, te felicit si eu pentru reusitele tale importante din ultima vreme.
Trimiteți un comentariu