dormi, mireasă de lemn,
în şemineul nopţilor albe.
cântă-n obraji
sângele trandafirilor,
cocoşii de munte se-ascund
în leagănul lunii.
în cozile tale sunt prinşi sorii,
genunchii sunt ramuri tinere,
nimic nu-ţi tulbură plânsul.
şi dacă apele stau în loc,
cerbii le calcă, catapultându-ţi
fantasma, cu coarne de trestie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu