Nimeni nu știe când a înviat Hristos
Dar toți știu când a pogorât la iad
Pentru că deși nu înțeleg
cum
Li se vede pe față
Înainte ca lumânarea
de Paști să se aprindă
Bâiguie pe chipul lor
focul
Unei mulțumiri pe care
nu se pricep s-o exprime
Și aerul le iese pe
gură
Cum ar sufla spre un perete fără simțire aici
Și de cealaltă parte a lui
S-ar înclina noaptea spre zi
Și cum a spus un poet – “Doamne, ce prăpădiți suntem
Și ce ne mai iubim” – singurul lucru
pe care-l mai pot face
E să iasă din starea lor mohorâtă
Încă legați cu feșele timpului
Și să spună: “Adevărat” în fața unui lucru
Despre care au crezut mereu greșit
Că e o fugă de moarte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu