paradox

e o noapte de vis

un copac crește în mine inel cu inel

frunze îmi pipăie fața

scoarța aspră masează ușor osul sacru

în urechi se dau pe tobogan 

primele triluri

ca să nu uite de încălzirea vremii

viața mă scrie  pe dosul palmei

cu cerneală simpatică 

mă uit la acele indicatoare 

ale ceasului de perete:

sunt eu fără mine.

aștept să trec, ca să fiu

eu fix