trezire

o cameră în paris sau, mai bine, parisul

din cameră? pe ochi, dimineaţa pe limba ei scrie

adâncituri, linii, umbre. o chitară pluteşte

în carne.

din vasul încăpător de lut ies

frunzele aspre ale palmierului – ţes spaţiul

în toate direcţiile. se întretaie ca paşii

pe dalele de culoarea cafelei,

ca florile cu petale subţiri

croite pe rochia căzută în falduri.

un scaun negru cu picioare înalte

proptite lângă uşa de sticlă

împinge în faţă mâna odihnită pe coapsă.

zâmbind, aproape atingi un lucru uitat

cu îndemnânarea secretă a orbului

şi dând să-l prinzi – fără să-l vezi –

ca pe amfora unui corp

cu genunchiul stâng uşor îndoit,

deschizi o fereastră în aer.