Sacrul în sens creștin e tot ceea e creația lui Dumnezeu în taina sa. Practic, totul e sacru în ființa sa, totul e o icoană a Logosului. Indiferent de modul ființării, purtăm în noi modulația chipului și logosului divin.
Atingerea sacrului înseamnă în acest sens o atingere cu un mod de a fi propriu lui Dumnezeu. Acest mod de a fi, întrucât Dumnezeu nu numai că a creat toate din iubire ci și El Însuși în Sine este Iubire, Comuniune Treimică, se sustrage logicii antagoniste ce domină condiția actuală a existenței, după cuvântul Evangheliei: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt. 5, 44-45).
Modul de a fi al artei de calitate are aceeași proprietate de a nu avea o conduită evitantă, marcată de aversiune, de o condiționare a deschiderii funcție de o anume calitate morală. Îndemna un cuvios părinte să-l iubești pe celălalt așa cum este el pentru că și Dumnezeu te iubește așa cum ești tu.
Arta are această calitate de atenție față de personaj, de a-i sesiza intenționalitatea și de a o respecta în descrierea sa polifonică, chiar de a se pune în locul lui cu acea încredere care vine dintr-o privire ca din eshatologic, eliberată de aprehensiunea judecății, asupra operei.
Cu toate acestea, fără tendențiozități ideologice, arta poate deschide accesul la o morală mai adâncă, dincolo de cea bazată pe norme și reguli exterioare, guvernată de ceea ce am putea numi conștiința apartenenței la propriul chip, o morală care pune în lumină finalitatea unor acte spirituale, dezamorsând chiar prin acest fapt răul, altfel travestit în bine. În artă este ca în cuvântul biblic care spune că “nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască” (Luca 12, 2).
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu