Serile Sinapsa - Invitați: Sorin Mărculescu, Cosmin Perța

(înregistrare video de Victor Potra)


Sorin Mărculescu practică o poezie guvernată de tensiunea generatoare de paradoxuri a spargerii logicii comune în orizontul iminenței unei descoperiri. Imaginile se derulează ca într-un urcuș pe “scara dinaintearătării”, într-o atmosferă caracterizată de melanjul între existent și inexistent, neîntâmplat și întâmplat, accesibil și impenetrabil, amintire și nemaivăzut (“cum oare să fiu tot ce n-am fost?”; “cum să te umple de amintiri ceva ce parcă nici n-ar fi existat vreodată și totuși mă reprezintă în tot ceea ce aș fi putut deveni?”, “toate îmi aparțin de străine ce-mi sunt”; “reîncheagă-mă iarăși acum din toate pământurile pe care / nu am călcat și din fereastra pe ramele căreia fără să-l văd peisajul plânsul mi-l spală”). Într-o înlănțuire barocă de forme se derulează spectacolul imnic al unei chenoze a Divinului în om și a omului în Divin, ca o “laudă” a unei “povești fără sfârșit”. Facere și desfacere a unei in-suflări, poezia adulmecă aporia, punctul unde ideea “explodează”, generând scânteia emoției estetice la contactul cu senzația, cu carnea (“învățătura ce n-are nevoie / de învățătură se cațără ca iedera pe viroagele / verticale-ale cărnii. până aici e calea până / aici adevărul și viața în arcul voltaic sfârâind / între ele”).

În poezia lui Cosmin Perța, privirea filmează “realitatea” ca „printr-o gaură de vierme”, cu acel simţ oniric al instabilităţii acute a fluxului conştiinţei. În apele de imagerii ale morţii, bântuite de figuri polimorfe, fantomatic alungite şi contorsionate, întâlnim insule de caldă umanitate. Erosul e unul grav, conştient de precaritatea vieții ce poartă amprentele unei istorii fracturate. Micile detalii amplifică în mişcări circulare tensiunea acestui eros care, umbrit de ameninţări indefinite, tinde să-şi disimuleze neliniştea, cum ar aștepta, lucid, trezirea din visul încărcat de presimţirile tragicului. Liniile de câmp ale arealului poematic converg în imagini cu profil apocaliptic. Un văl de gând și de noapte acoperă, protector, stările amestecate şi proteice, pictate în nuanțe de angoasă, incertitudine şi reverie.

Florin Caragiu