Un alt
exemplu de revenire prin milostivirea lui Dumnezeu din „iadul” răutății este regele Manase. Acesta i-a dus pe
locuitorii Ierusalimului într-o rătăcire și o facere de rău mai mari chiar și
decât cele ale neamurilor idolatre (II Paralip. 33, 9). Neprimind în mod
îndărătnic cuvântul lui Dumnezeu, a ajuns prin iconomia divină rob asirienilor,
care l-au prins cu arcanul, l-au legat cu cătușe de fier și l-au adus la
Babilon (II Paralip. 33, 11).
„Iar
dacă s-a rugat, Dumnezeu l-a auzit şi i-a ascultat rugăciunea lui şi l-a adus
înapoi la Ierusalim, în regatul său. Şi a cunoscut Manase că Domnul este
Dumnezeul cel adevărat” (II Paralip. 33,
13). Aceasta e puterea smereniei celei primitoare de Dumnezeu, prin darul rugăciunii
curate, de a schimba un destin turnat aparent în forme fixe prin deprinderile
pătimașe și de a ne deschide astfel orizontul libertății autentice, ce respiră
aerul iubirii de Dumnezeu și de aproapele.
Rugăciunea
de pocăință a regelui Manase este una dintre cele mai frumoase până în ziua de
astăzi. Ea ne vorbește despre pecetluirea creației cu numele sfânt al lui
Dumnezeu, despre nemăsurata și neajunsa milă a făgăduinței Sale, despre
bunătatea Sa îndelung-răbdătoare și mult-milostivă, despre tragedia umană a
înstrăinării de voia Lui și înmulțirii smintelilor, și despre nevoia lăuntrică
de schimbare a minții (metanoia), de
plecare a genunchilor inimii, de rugăciune pentru iertare, pentru a afla
bucuria mântuirii, a împărtășirii cu izvorul dragostei și slavei dumnezeiești
(Rugăciunea regelui Manase 1).
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu