Aruncat
fiind de către regele Darius Medul într-o groapă cu lei înfometați, sfântul
prooroc Daniel a fost găsit a doua zi viu și nevătămat. Dumnezeu, Căruia Daniel
I se închina neîncetat (Daniel 6, 21), „a trimis pe îngerul Său şi a astupat
gura leilor” (Daniel 6, 23). Văzând această lucrare minunată, Darius dă slavă
lui Dumnezeu cel viu, Cel Care „rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va
nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El poate să scape şi să
libereze, face semne şi minuni în cer şi pe pământ; El l-a scăpat pe Daniel din
ghearele leilor” (Daniel 6, 27-28). Experiența isihastă a rugăciunii neîncetate
a fost recent înfățișată în cadrul gestului iconic al închinării neîncetate zugrăvit de părintele Ghelasie de la Frăsinei în scrierile sale. În acest
context, rodul atitudinii liturgice a sfinților martiri ne apare a fi o
revărsare de har peste granițele sau limitele puse de legile firii.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu