Despre luptă, în sens creştin

În lume, peste tot, se aud îndemnuri la luptă. Lupte împotriva tiraniei, lupte pentru tot felul de drepturi, lupte în numele unor idei, lupte între fracţiuni rivale, etc. Se întâmplă chiar ca în decursul acestor lupte să aibă loc violenţe, uneori atrocităţi. Cum să înţelegem în sens creştin termenul de luptă, eliberându-l de conotaţia resentimentară şi fanatică, altfel spus lipsită de înţelegerea ce vine de la Dumnezeu?

Căci Dumnezeu este iubitor de oameni, şi voieşte binele omului, chiar dacă îngăduie, după purtarea Sa de grijă, să fie trecut, spre îndreptare şi luminare, prin focul încercărilor vieţii.

E bine să ştim că lupta pe care o duce omul e funcţie de starea sa duhovnicească. De aceea, nici nu este recomandată vreo luptă în exterior, dacă omul stăruie în păcat, dacă starea lui sufletească e lipsită de Harul prezenţei lui Dumnezeu: „Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, ca să nu vă biruiască vrăjmaşii voştri, că Eu nu sunt în mijlocul vostru” (Deut. 1, 42). Fără acest har dumnezeiesc, omul cade pradă cu uşurinţă curselor întinse de duhurile rele, încât, lipsit de dragoste şi discernărnământ, ajunge să săvârşească răul împotriva aproapelui, chiar aparent în numele binelui: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efes. 6, 12).
De aceea, omul ce nu se ridică din păcate se poate face, chiar fără să realizeze, pe negândite, luptător împotriva lui Dumnezeu. „Să nu vă luptaţi cu Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, că nu veţi avea nici un spor”, se spune în Scriptură despre aceasta (Cronici, 13, 12).
Este, însă, şi o luptă cu Dumnezeu, însă nu împotriva Lui, a celor ce caută să împlinească menirea umană de depăşire a firii în Dumnezeu, care „iau cu asalt Împărăţia lui Dumnezeu” (Μt. 11, 12), sau care se aseamănă patriarhului Iacov: „În pântecele maicii sale, Iacov a ţinut de călcâi pe fratele său, şi ca un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu. Cu îngerul s-a luptat şi l-a biruit; a plâns şi l-a rugat să se milostivească spre el; apoi l-a aflat la Betel şi acolo Dumnezeu a grăit cu el” (Osea 12, 4-5). Aceştia stăruiesc în lupta pentru binecuvântarea dumnezeiască „până la revărsatul zorilor” (Fac. 32, 24), adică până la arătarea slavei Luminii neînserate.
Sfinţii dau mărturie despre această „luptă cu îngerul”, prin nevoinţele lor încununate de roadele Duhului Sfânt şi de dragostea cea mai presus de toate. Exemplul lor ne încurajează „să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte” (Evr. 12, 1). Este o luptă pentru vestirea Evangheliei (Filip. 4, 3), sau pentru „credinţa dată sfinţilor, o dată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3), o „luptă pentru adevăr” până la moarte, care face ca Însuşi Dumnezeu să se lupte pentru tine (Is. Sir., 4, 30), o luptă pentru pacea dumnezeiască: „Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar” (Ps. 119, 7).
În lupta sa duhovnicească, omul îl are pe Dumnezeu înainte, urmându-i. De aceea, este atent la toate mişcările inimii, rugându-se şi implorând ajutorul Lui, pentru a acţiona dintru simţirea prezenţei Lui iubitoare, înaintând spre un orizont învăluit de taină, şi nu se aruncă orbeşte în urmarea unor idei fixe. Cu alte cuvinte, modul său de a se lupta este unul bazat pe dialog (în rugăciune) şi purificare, iar nu formalist.
În fapt, propriu-zis el întâmpină lupta, văzută şi nevăzută, care e dată împotriva lui, nu atât prin forţele proprii, cât prin încredinţarea de sine în purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc”, zice Domnul” (Ier. 1, 19).
De aceea, prin simţirea prezenţei lui Hristos, cel ce se luptă să ia cununa vieţii veşnice realizează că lupta sa nu este una lumească, cu scopul de a anihila adversarii, ci e întemeiată pe jertfirea de sine, având dimensiunea unei biruinţe asupra firii (Tim. 6, 12). Căci, spune Hristos: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici” (Ioan 18, 36).
Dacă însă străduinţele noastre sunt, adesea, marcate de multe neputinţe şi căderi, ar trebui să reflectăm asupra cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge” (Evr. 12, 4).



Florin Caragiu