Constantin Pădureanu – pledoarie pentru întoarcerea la izvoare

Volumul „Grecia – Pământ Sfânt şi Apostolic”, de Constantin Pădureanu, este o împletire a prezentării istoriei unor locuri şi locaşuri sfinte din Grecia şi Muntele Athos cu descrierea unor figuri şi momente semnificative din această istorie, ţesătura cuprinzând totodată, ca un fir roşu, o trecere în revistă a unor participări româneşti la aceste spaţii şi evenimente, precum şi o serie de povestiri duhovniceşti, cu iz paterical, din Rudarii Olteniei. Omul de astăzi, „neputincios şi vulnerabil”, caută cunoaşterea, care însă nu se poate afla ca „apă vie” decât acolo unde lucrarea omului se acordă cu voia şi darul lui Dumnezeu. Autorul nu se opreşte la o înşiruire formală de aspecte, ci lasă să se întrevadă într-o textură cu relief istoric variat caracterul modelizant al câmpului grecesc (antic şi bizantin), marcat în mod decisiv de figura Logosului şi transfigurat de revelaţia dumnezeiască, cu o limbă ce „a dat trup” Evangheliei.
Aceste „icoane” zugrăvite pe materia verbului de Constantin Pădureanu conduc la conştientizarea identităţii profunde a omului, atât din punct de vedere socio-cultural, cât şi teologico-mistic. Astfel, la temelia făpturii umane stă chipul lui Dumnezeu Cel revelat şi totodată rămânând mai presus de fire şi înţelegere, încât se poate vorbi în sens creştin de o antropologie iconică. Într-o perioadă în care se pune presiune constantă în direcţia relativizării reperelor credinţei, un demers ca cel de faţă nu poate decât să pună, încă o dată, în lumină, caracterul apostolic al Bisericii, purtătoare – prin sfinţii şi sfinţenia sa – a revelaţiei şi experierii dumnezeieşti.
S-a avansat ideea – cu iz relativizant – că „matricea stilistică” a unui popor ar determina credinţa acestuia – de aici varietatea credinţelor –, şi în virtutea acestei păreri toate credinţele religioase apar localizate ca manifestări deterministe ale unor anume forme creaturale matriciale, valoarea lor de adevăr nefiind decât locală, funcţie de realizarea acestei conformări cu matricea stilistică, ţinând de relieful unei geostructuri inconştiente. Dacă ar fi aşa, sfinţii apostoli n-ar fi făcut decât să „agreseze” matricea stilistică a popoarelor pe care le-au încreştinat – o concluzie evident aberantă din punct de vedere creştin. Pentru că nici un fel de „matrice stilistică” a firii create, dacă nu e „virusată” de păcat, nu poate să genereze vreo credinţă aflată în disonanţă cu revelaţia divină, care descoperă taina Sfintei Treimi, cea mai presus de orice arheologie creată, şi a lui Hristos Întrupat, după al Cărui chip a fost creat omul.
Pot exista „specificuri locale”, însă în manifestarea simfonică a sobornicităţii Trupului lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, cel – după Scriptură – „jertfit mai înainte de întemeierea lumii”. Pentru că, din perspectivă creştină, în sens ultim, „Adevărul” nu se reduce la un „ce”, sau la o emanaţie fenomenală a abisalităţii creaturale cu reverberaţii spre înalt, ci este Dumnezeu întrupat – în vederea unirii omului cu Dumnezeu Cel necreat. Fără această mărturisire a lui Dumnezeu întrupat – o spune sfântul Ioan Evanghelistul, dând pe faţă tentaţia antihristică – credinţa pierde contactul cu sursa ei dătătoare de viaţă, taina lui Dumnezeu descoperită lumii în Iisus Hristos. Or Întruparea este taina care circumscrie istoria, cuprinzând-o în „braţele” iconomiei divine (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Oglindirile reciproce între spiritualitatea creştină greacă şi cea românească sunt, în lucrarea de faţă, binevenite în încercarea de reliefare a universalităţii şi filiaţiei dreptei credinţe. Cartea lui Constantin Pădureanu invită la regăsirea izvoarelor spirituale şi la o asumare a vocaţiei maximaliste creştine – cea susţinută de „matricea sa iconică” – Chipul lui Dumnezeu – şi de dorul fiinţial al omului după cele dumnezeieşti.


Florin Caragiu

(Postfaţă la: Constantin Pădureanu, „Grecia, pământ sfânt şi apostolic”, ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2011, pp. 245-247.)