“Ați fost chemați la libertate”, ne spune Sfântul Apostol Pavel, adăugând: “numai să nu
folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Gal. 5, 13).
În viața de zi cu zi, suntem condiționați de tot felul de lucruri, încât multitudinea acestor
legături și neputința noastră de a ne elibera de sub povara lor a ridicat în mintea unora
întrebarea dacă nu suntem cumva un fel de zombie, înlănțuiți fără putință de evadare în
determinismul legilor fizicii. Libertatea este, prin urmare, definită prin opoziție cu aceste
condiționări imaginate, la limită, a o anula. Cu toate acestea, relația interioară dintre
libertate și iubire indicată de Sfântul Pavel, care vede în dragoste “legătura desăvârșirii”
(Col. 3, 14), sau îndeamnă a păzi “unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efes. 4, 3),
ne așază în fața unei alte perspective asupra libertății și asupra sensului condiționărilor
ce prilejuiesc manifestarea ei. Libertatea nu mai reprezintă astfel un termen opus
condiționărilor lumii, ci presupune o asumare a lor ca punct de plecare prin
orientarea sinelui în direcția realizării unității Duhului, prin iubire, și astfel nicio rețea
orientarea sinelui în direcția realizării unității Duhului, prin iubire, și astfel nicio rețea
de legături nu contrazice automat libertatea, ci se constituie într-o condiție inițială
a ei.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu