Metafora veșmintelor ascunde în Sfânta Scriptură un
sens adânc, ce vizează natura transfigurată a omului și a creației. După
Căderea primilor oameni din harul divin, Dumnezeu a făcut „lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi
i-a îmbrăcat” (Fac. 3, 21). Veșmintele închipuie pe undeva acel corp comun,
acel mediu de împărtășire al harului paradisiac pierdut de om. De aceea, odată
cu Întruparea lui Hristos și cu Învierea Sa, putem regăsi și actualiza acel mod
de viață originar și chiar mai deplin, al eshatologiei inaugurate.
Spune Sfântul Apostol Pavel: „Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos,
căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi
cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este
ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră,
Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Colos.
3, 1-4). Moartea semnifică aici o părăsire a modului de viață caracterizat de
lupta afirmării de sine egoiste, într-o stare antagonistă ce scindează în sine
ființa umană, pentru că o opune însuși chipului său orientat spre comuniune.
În acest context, viața omului este ascunsă cu Hristos
în Dumnezeu tocmai pentru că este vorba despre o trăire tainică, o modelare
lăuntrică după chipul lui Dumnezeu, nu după logica salvării aparențelor, a dominației
sau a prestigiosului, ci după logica smereniei. „Nu
vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună
cu faptele lui, și v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină
cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu,
tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi
întru toţi Hristos. Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea
iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu
îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are
cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa
să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care
este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi,
ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi
mulţumitori” (Colos. 3, 9-15).
Îmbrăcarea omului în veșmintele virtuților încununate
de dragoste (ce au un capăt negrăit în lumina necreată, în Dumnezeu Însuși) întruchipează
legătura cu Sursa de viață veșnică, alipirea la Trupul comun de împărtășire din
care izvorăște isihia dumnezeiască și prin care are loc restaurarea condiției
euharistice a omului și a creației în ansamblul ei.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu