sâmbătă, 6 mai 2017

Scriptură și Isihasm (33)




Amestecul babilonic al limbilor (Fac. 11, 9) închipuie pierderea acelei capacități duhovnicești de empatizare sau simțire înțelegătoare ce exprimă modul vieții după chipul lui Dumnezeu, în care semenul este resimțit ca un alt sine, ca deoființă cu sine. Chipul aruncat în umbră și uitare al acestui mod de viață este redăruit umanității la Cincizecime, odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, vestită de Iisus Hristos la Înălțarea Sa, când le-a spus apostolilor: Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi” (Fapte 1, 8). Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 2-4). Este o arvună a tainei dialogului eshatologic între conștiințele luminate de har, comuniante în neștirbita lor unicitate, mai presus de diviziunea limbilor.

Florin Caragiu 


Niciun comentariu: